Suzanne Vallieres Trucuri psihologice pentru parinti. Cum sa ne educam copilul (3-6 ani)

Fragment din text (pp. 193-195) Copiii se joacă aproape tot timpul. Jocurile caracterizează copilăria, fac parte integrantă din ea şi sunt necesare pentru echilibrul copilului. Dincolo de joc, e vorba despre o activitate primordială şi semnificativă pentru dezvoltarea intelectuală, afectivă şi fizică a copilului.

Jocurile de imitare : dorinţa de a fi „mare”: Copiii se joacă de‑a doctorul, de‑a mama care are grijă de bebeluş şi găteşte, de‑a mecanicul sau de‑a lăcătuşul, poartă pantofii mamei sau se prefac că vorbesc la telefonul mobil ca tata ! Iată jocuri de imitare frecvente, prin care se prefac că sunt mari. De notat că primele persoane imitate sunt adesea părinţii sau apropiaţii. Aceste jocuri contribuie pozitiv la dezvoltarea copilului.

• Îi permit copilului să înveţe primele lucruri despre viaţa în societate, să conştientizeze ce înseamnă aceasta (dife­ritele meserii, profesii etc.). Astfel el poate să înţeleagă mai bine lumea în care trăieşte şi relaţia dintre indivizi; • Îi permit să înţeleagă anumite activităţi sau sarcini ale părinţilor. Copilul care vorbeşte la telefon, face curăţenie, mâzgâleşte pe o bucată de hârtie lista de cumpărături, se preface a citi ziarul sau a repara uşa… asimilează astfel o multitudine de informaţii care‑l ajută să înţeleagă mai bine mediul în care trăieşte. El poate astfel să se obişnuiască, puţin câte puţin, cu lumea adulţilor şi să scape de temeri imitând‑o sau imaginându‑şi‑o pentru un moment (şi să redevină copil când vrea el !); • Îl ajută să facă faţă tensiunilor cotidiene. În fiecare zi, copilul e supus la numeroase constrângeri. Jocurile de imitare îl ajută să le înţeleagă şi să le accepte, integrându‑le în joaca lui. Copilului îi place atunci nu să suporte regulile şi interdicţiile, ci să le impună ! „Nu, Melia, n‑ai voie să bei în camera de zi, mama nu vrea”, spune o fetiţă jucându‑se cu păpuşa ei Melia; • Îl ajută să facă faţă frustrărilor sau conflictelor. Prin jocurile de imitare, copilul reproduce anumite tensiuni sau conflicte care‑l preocupă şi astfel învaţă să le facă faţă sau chiar să le rezolve. „Nu, nu, tata nu poate să se joace cu tine în seara asta, tata are prea mult de lucru”, spune micuţul, prefăcându‑se că vorbeşte, ca tatăl lui, la telefonul mobil.

În afara jocurilor de imitare propriu‑zisă, apar jocurile de rol, caracterizate prin imitarea unor personaje fanteziste : zâne, prinţese, supereroi, monştri etc. Petrecerile cu copii sau sărbătoarea de Halloween sunt evenimente propice deghizărilor şi jocurilor de rol, care permit multe lucruri.

• Le stimulează imaginaţia (în alegerea deghizării sau a personajului); • Favorizează spiritul creativ, copilul devenind altcineva. Personajul şi costumul îndeamnă la jocuri teatrale, la descoperirea şi explorarea unei gestici neobişnuite (felul în care personajul vorbeşte, merge, se mişcă etc.) şi la improvizarea unor scenarii !• Îi ajută să depăşească anumite temeri. Când Rosalie poartă un costum de fantomă sau se transformă într‑o vrăjitoare rea, ea îşi stăpâneşte treptat propria frică. Descoperim astfel cu surprindere că Maxime nu se mai teme să meargă singur la subsol când poartă pelerina de Superman ! • Le dau un sentiment de putere. Un copil timid va putea în sfârşit să se impună, să se afirme şi să‑şi găsească locul, deghizat în Regele Leu sau în Batman ! • Le oferă posibilitatea unor comportamente în mod normal „interzise” sau reproşate : să fie rău în joacă şi să provoace frică… e atât de eliberator !

Lasă un răspuns