Spiru Haret – triumful pedagogiei românești – Sesiune științifică la Academia Română

Evenimente

Spiru Haret a fost o personalitate marcantă, om de știință, reformator al învățământului i0517-SpiruHaretromânesc. Dincolo de toate schimbările pe care le-a produs pentru sistem, a fost un model uman drept de urmat. Iată ce spunea C. Stere despre cum știa Spiru Haret să colaboreze cu fiecare dascăl: „ a știut să-i vorbească nu ca ministru – șef al școalelor, ci ca om, ca cetățean, ca Român și intrând în relații personale și directe cu el să trezească în inima lui conștiința demnității omenești, să-i insufle mândria înaltei sale misiuni sociale și naționale,  chemând la muncă COMUNĂ pentru cultura și propășirea neamului și ridicându-se el însuși, ministrul, ca protector și scut împotriva urgiilor
Profesorul I. Simionescu scrie, la rândul său, despre Spiru Haret că „Cerea dela toţi muncă, fiindcă el însuşi era exemplu prin munca şi perseveranţa sa. Sculat de dimineaţă, ziua îi era plină, lucra până noaptea târziu. Petiţia necunoscutului îndepărtat nu o aruncă drept un petec de hârtie fără valoare, îşi dădea seama prea bine că cuprindea durerea, nădejdea în dreptate a aceluia, care a îndreptat-o acolo, unde socotea că e suprema judecată.”

N. Iorga la congresul învățătorilor din Focşani, în 1907 spunea: „Acel care a lucrat, atât de mult şi de bine pentru ridicarea dumneavoastră, a şcolii şi a ţărănimii şi căruia îi datoraţi în cea mai mare măsură puterea pe care o reprezentaţi în opera de luminare a poporului, este fostul ministru al şcoalelor Spiru Haret. Şi când vă vorbesc de el, în semn de respect, sculaţi-vă în picioare.”

(Revista Școala Noastră, decembrie, 1932)

*

*                  *

Academia Română îl omagiază în data de 17 mai 2013 în Aula Academiei, ora 10 printr-o sesiune de comunicări. Sub moderarea Acad. Alexandru Surdu vor avea intervenții Acad. Ionel Haiduc – Președintele Academiei Române, Acad. Mircea Malița, Prof. univ. dr. Ion Negreț, Prof. univ. dr. Emil Păun, Prof. univ. dr. Viorel Nicolescu și Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară.

[ Articol citit de: 3 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns