Școala între „cercul datoriei” și „cercul libertății”

Copil de succes - bune practici, Profesorul și școala

Școala de astăzi trece prin momente de redifinire structurală și funcțională. Acest lucru se întâmplă gradat, dificil, pentru că școala este un sistem extrem de rezistent la schimbare și acceptă greu noi perspective. Există, de altfel, o mare diferență între discursul teoretic și ceea ce se petrece de multe ori la catedră. Iar elementul cel mai important în această ecuație este dat de răspunsul la întrebarea: „de ce vine elevul la școală?”

Înainte de a merge mai departe o să aduc în atenție un model: este vorba despre modelul rezonanței pentru performanță conceput de către Newburg în urma cercetării efectuate pe mai mult de 350 persoane din patru domenii de activitate – atletism, muzică, medicină, afaceri.

În urma interviurilor realizate Newburg a surprins un “cerc al datoriei” pe care o persoană îl urmăreşte când intenţionează să atingă un obiectiv înalt: practică –încercare şi eroare – practică mai intensă – altă încercare. Este de altfel și tiparul după care școala acționează asupra elevului. Am putea spune că este un demers util, dar nu este nici pe departe unul complet. De ce? Pentru că așa cum observă Newburg cercului datoriei trebuie să îi alăturăm un altul,  amintit de foarte mulţi dintre subiecţii de succes – este vorba despre un “cerc al libertăţii” constând într-o abordare de tip experenţial a scopului propus. Astfel în timp ce prima abordare poate suscita frustrări, resentimente în urma apariţiei de obstacole până în momentul obţinerii de rezultate, cel de-al al doilea tip de abordare este însoţită de centrarea pe sentimentele care apar, dar care pot susţine atingerea obiectivelor. Conform cercetării autorului această din urmă abordare conduce la îmbunătăţirea spectaculoasă a rezultatelor. Modelul lui Newburg propune contactul cu obiectivul propus, dar abordarea lui nu doar raţională, ci şi prin contactul afectiv – subiectul trebuie să se centreze pe „cum doreşte acesta să simtă decât doar să se centreze pe ce trebuie să facă”.

Să ne întoarcem asupra școlii ca instutuție. Cât de mult din ceea ce se întâmplă aici zi de zi este tributar cercului datoriei? De ce devine școala „o datorie” a elevului (și nu mai mult decât atât)? De ce lăsăm motivația pe ultimul loc atunci când ne gândim la elev? Este elevul OBLIGAT să vină la școală? Care sunt consecințele?

[ Articol citit de: 331 persoane ]

Georgeta Pânişoară
Doctor în psihologie, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București, a scris 9 volume și multe studii în reviste de specialitate și coordonează colecția Psihologia copilului & Parenting la Polirom.

Lasă un răspuns