Profesorul manipulator?

Arta persuasiunii, Copil de succes - bune practici

De multe ori am afirmat în articolele din acest site că un dascăl bun trebuie să pună în practicămanipulator strategii elaborate de comunicare: uneori câteva „arme” din arsenalul persuasiunii sunt foarte importante. Elevul de astăzi este deschis spre nou, bombardat de informații și nu mai este gata să facă tot ceea ce îi cere școala și cadrul didactic. Totuși, unde este granița între pozitiv și negativ, între bine și rău, între o strategie nevinovată de persuasiune și manipulare? Iată un subiect asupra căruia o să aruncăm o privire astăzi. Este profesorul un manipulator? Și dacă este manipulator o face conștient sau nu își dă seama de impactul acțiunilor lui? De pildă  Clayton (2013) definește manipularea drept momentul în care „intenționezi să constrângi pe cineva, dar îți ascunzi intenția lăsând impresia liberei alegeri”. Iată câteva exemple de care poate vă aduceți aminte din viața de elev:

  1. Recursul la sentimentul de vinovăție și la șantajul emoțional: „Dacă nu îți faci tema toată clasa o să primească o notă mică din cauza ta!”
  2. Invocarea vanității: „Ești foarte inteligent, dacă faci un proiect de 50 de pagini o să le arăți tuturor că ești cel mai tare!”
  3. Inducerea unui sentiment de teamă: „Dacă nu faceți liniște în clasă o să vă dau o lucrare de control grea la care o să luați toți nota 4!”
  4. Exploatarea dorinței de a fi acceptat, agreat sau iubit: „Sunt sigur că n-ai vrea să ne dezamăgești pe toți: eu profesorul, părinții tăi, bunicii, colegii din clasă sperăm toți ca tu să faci ASTA (iar ASTA este ceva ce nu-i place și nu-i aduce nimic bun copilului – spre exemplu „să tacă pentru că deranjează ora”)

Privind doar aceste câteva exemple ne dăm lesne seama că manipularea nu are ce să caute în sala de clasă, în relația dintre profesor și elev. Totuși, uneori ea există și rezultatele sunt dezastroase pentru comunicarea dintre dascăl și cursanți și pentru climatul educațional și motivația școlară. Nu trebuie să cădem în această iluzie: manipularea funcționează pe perioade scurte de timp iar costurile pe care le aduce cu ea sunt imense!

[ Articol citit de: 57 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

One thought on “Profesorul manipulator?

Lasă un răspuns