Părinții dau feedback atunci când trebuie?

Psihologia Copilului, Secretele empatiei

Este o situație cu care ne confruntăm și acasă și la școală. Să luăm exemplul mediului școlar. Profesorul feedback 2solicită o anumită temă pentru acasă. A doua zi, cei care nu au realizat sarcina (au venit cu tema nefăcută) primesc o reacție negativă (o critică ori chiar o notă mică). Ce se întâmplă însă cu elevii care au realizat cerința profesorului? Nimic, acesta consideră că era NORMAL ca elevii să își facă tema. Totuși, nu credeți că dacă am descurajat comportamentul negativ (elevii care nu și-au făcut tema), ar trebui să reacționăm în oglindă și să încurajăm comportamentul pozitiv?

Daniels (2007) ne oferă un exemplu foarte potrivit. Specialistul a fost contactat de către o profesoară care avea un elev care țipa în clasă (aparent fără nici un motiv). La întrebarea lui Daniels privitor la frecvența acestor țipete, profesoara a spus că elevul țipă tot timpul. Evident că elevul nu țipa chiar tot timpul, dar frecvența reacțiilor respective era atât de mare (elevul țipa cam de 50 de ori pe zi!) încât profesoara era copleșită și trecea printr-un șoc emoțional.

Specialistul a sugerat o metodă simplă (dar care s-a dovedit eficientă): pe banca respectivului elev s-a așezat un cronometru și pentru fiecare zece minute în care nu țipa el primea o un lucru pe care și-l dorea (urma să petreacă un minut cu profesoara la sfârșitul orelor). Această măsurătoare a permis o creștere a autocontrolului la elev și a încrederii în eficiența metodei la profesoară (de luni, zi în care a început experimentul când elevul a țipat de 52 de ori până vineri când această frecvență a scăzut la 39). De ce a fost eficient sistemul și pentru profesoară? Pentru că deși scăderea era consistentă (de la 52 pe zi luni la 39 vineri)  țipetele erau totuși  suficient de multe pentru a o stresa pe profesoară și în lipsa numărării lor cadrul didactic nu simțea că se înregistra vreo schimbare în comportamentul copilului. Experimentul a fost un succes – la sfârșitul primei săptămâni elevul a întrebat profesoara dacă pentru săptămâna viitoare poate să încerce să reziste 20 de minute fără să țipe. Daniels ne spune că la sfârșitul celei de-a doua săptămâni comportamentul deranjant a încetat cu totul.

Concluzie: lipsa unui feedback constant poate să fie demotivantă pentru copii. Să ne gândim un pic la modul în care încurajează școala dezvoltarea elevului: învață acum sistematic și cu mult efort că peste … 10-20 de ani o să ajungi o persoană de succes! Recompensa este mult prea îndepărtată în timp pentru a avea forța de care avem nevoie pentru a motiva în momentul de față. De aceea profesorii și părinții de succes găsesc metode de a încuraja permanent orice progres al elevilor/copiilor lor. În același timp este important să fim atenți să recompensăm doar progresul și efortul și să nu oferim feedback pozitiv atunci când atât progresul cât și efortul lipsesc.

[ Articol citit de: 17 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

2 comments

  • Părinții dau feedback atunci când trebuie?
    Este o întrebare bună. Îmi aduc aminte de un elev de al meu, care în cls. I, ptr. fiecare calificativ de FB a fost recompensat cu o vizită la Mc Donalds.
    Sau, de multe ori aud de la părinţii elevilor mei: „Dacă învaţă bine, îi voi cumpăra ………”
    Care este rolul meu ca şi cadru didactic?
    Să-i „asigur” copilului prin note bune lucrul mult dorit şi promis de părinte, sau părintele îşi doreşte un imbold ( un complice) ptr. că este indecis dacă îşi va recompensa copilul sau nu.
    Vă salut!
    Înv. Sink Zsuzsanna

    • Am avut exact discuția asta astăzi. O colegă spunea că oferă mici recompense pentru notele mari (și notele mari vin…). Nu sunt de acord – cel puțin nu în totalitate. În primul rând recompensa cea mai bună are un impact psihologic și mai puțin un element pragmatic (ca în exemplul din text – timp petrecut de elev cu profesoara). În al doilea rând este util să recompensăm procesul și mai puțin produsul. Să răsplătim calitățile pe care vrem să le formăm: perseverența, dorința de a învăța etc. Nota este doar o etichetă a muncii copilului și este un lucru care nu se află strict în puterea lui (depinde de cum răspund și ceilalți copii, de starea de sănătate și psihologică a copilului etc.). Volumul și calitatea muncii depuse este un aspect care depinde doar de copil și acest lucru trebuie încurajat cu precădere. Iar rolul cadrului didactic este unul de complementaritate cu părintele: ce face părintele acasă să se poată continua în clasă și ceea ce face cadrul didactic la clasă să fie susținut acasă. Acest lucru îl realizăm mai greu: un parteneriat real între profesor și părinte în care fiecare să aibă încredere în celălalt și să lucreze ÎMPREUNĂ la un proiect comun: elevul…

Lasă un răspuns