De multe ori bunicii reprezintă soluția cea mai bună pentru educarea copiilor dacă părintele este ocupat, părinteleîngrijorat și stresat. Dar asta nu înseamnă că nu există și costuri. Fiind la „mijloc” între părinții lor (bunicii) și copiii lor (nepoții), părinții se trezesc câteodată prinși într-o „capcană” care-i transformă în ceea ce literatura de specialitate (Roots, 1998) numește „generația sandwich”. Ce înseamnă acest lucru? Pur și simplu ei trebuie să ofere sprijin (de toate tipurile, de la nivelul sprijinului financiar la cel emoțional, spre exemplu) la două alte generații – una mai tânără (copiii) și una mai în vârstă (bunicii celor mici). Iar faptul că trebuie să se împartă în cele două direcții generează o presiune majoră asupra părinților (care sunt, simultan și în perioada de vârf a carierei). Stresul se acumulează și poate să izbucnească oricând, un „teren de bătălie” devenind și școala.

Evident că toți acești factori nu acționează întotdeauna la fel. Depinde cum acționează bunicii. Pentru că, trebuie să știți, literatura de specialitate a pus în evidență chiar și o tipologie a bunicilor (Balter, 2000):

  • Bunicii – companion (cel mai des întâlnit stil). Acești bunici își văd nepoții frecvent, se bucură să facă lucruri împreună cu aceștia, dar ezită să intervină în regulile stabilite de către părinții copiilor. De altfel este rolul care le conferă bunicilor cea mai mare satisfacție;
  • Bunicii – distanțați sunt cei care își văd nepoții rar (de obicei pentru că stau departe de ei). Există o distanță emoțională între ei și nepoți (și cei care aparțin acestui stil este sunt cel mai puțin mulțumiți de rolul lor de bunici).
  • Bunicii – implicați sunt cei care își văd nepoții frecvent, oferă sfaturi și sunt parte activă din creșterea celor mici. De multe ori între bunici și părinți putem să observăm tensiuni datorită modului diferit în care văd educația copiilor și a geloziilor determinate de direcția arătată de dragostea nepoților. Acest lucru este posibil deoarece bunicii și părinții își văd rolurile diferit: de exemplu părinții vor ca bunicii să ofere sprijin, dar fără să intervină prea mult.

Ori tocmai nivelul ridicat de intervenție în modul în care părintele își crește copilul poate să ridice probleme. Iată de ce este util să ne întrebăm: de ce simt nevoia bunicii să „se amestece” atât de mult în relația dintre părinți și copii?

[ Articol citit de: 496 persoane ]

De Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.