Învățare profundă, superficială, strategică sau apatică?

Copil de succes - bune practici, Învățarea

Atât părinții cât și profesorii sunt – de multe ori – îngrijorați de modul în care învață copiii lor. De altfel, învățare școlarămodul în care învață și cât de mult învață copiii este subiectul multor dezbateri (în media, în cancelarie sau în curtea școlii). Se fac multe presupoziții, vinovatul (atunci când există unul) este văzut când elevul, când profesorul, când părintele și mediul familial…

Totuși, studiile în domeniu accentuează că avem de-a face, în fapt, cu mai multe tipuri de învățare. Spre exemplu, Entwistle (2000) vorbește despre două abordări principale privind învățarea:

(1) învățarea profundă este cea care intenționează să ajungă la adevăratul înțeles al celor învățate. Copilul care folosește învățarea profundă este vrea să înțeleagă (învățarea este activă – este făcută pentru plăcerea de a învăța, copilul învață pentru sine și nu pentru notă sau dorința părintelui).
(2) învățarea superficială are la bază doar dorința copilului de a face față sarcinii (și este bazată pe frica de eșec); astfel,  informația este doar „scanată” și intenția elevului este să reproducă (învățare pasivă), să folosească memorarea mecanică (depunând doar acel efort care îi asigură o existență școlară neproblematică).
Autorul a completat cele două abordări contradictorii cu o altă perspectivă: e a observat că unii elevi învață din dorința de a obține note mari și atunci apare un nou tip: învățarea strategică. Pentru aceasta elevii folosesc un bun management al timpului; astfel copilul își monitorizează permanent eficiența (prin notele primite). El este atent la două aspecte: conținutul academic de învățat și cerințele sistemului de evaluare. Prin urmare încearcă să „citească” situația pentru a decide ce tip de învățare i-ar aduce cele mai mari note. Iată de ce – în mod aparent paradoxal – uneori cursantul care folosește învățarea strategic utilizează o învățare profundă și alteori una superficială. Și învățarea strategică are un tip de învățare opusă: învățarea apatică (elevul nu are nicio direcție și nici un interes).

Dacă luăm în calcul tipurile de învățare propuse de către Entwistle și privim spre școala românească ne putem pune întrebarea: ce tip de învățare este încurajat pentru elevii noștri? Este cel mai bun sau cel mai puțin potrivit? Ce putem face dacă nu ne place răspunsul la care vom ajunge?

[ Articol citit de: 193 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns