Interviul „sub presiune” – cum pregătim copilul pentru un viitor stresant

Psihologia Copilului, Stresul la copii

De multe ori stresul părintelui se transferă și copilului.   Dar acest lucru este valabil și în sens invers. Părintele asistă cu un mare sentiment de neputință la problemele relaționale prin care trece copilul său. Ar vrea să intervină direct (și de multe ori chiar o face), dar asta este o mare greșeală. Copilul trebuie să învețe să-și rezolve singur problemele (chiar dacă acest lucru poate să însemne momente de stres, de incertitudine și neplăcerea unor lecții învățate pe propria piele). Totuși, dacă intervenția directă a părintelui este nepotrivită (deoarece copilul își pierde independența), asta nu înseamnă că el nu poate să facă nimic. Dar cum să acționeze? Cum să intervină și să păstreze și libertatea de mișcare a copilului?

Un posibil răspuns este ceea ce literatura de specialitate numește tehnica interviului „stresant” (sau interviul „sub presiune”, Mathis, Nica, Rusu, 1997). Interviul stesant este o metodă care se folosește de obicei în recrutarea resursei umane în organizații, dar poate să fie la fel de util în orice situație de dezvoltare a unor competențe. Tehnica presupune o serie de întrebări directe şi provocatoare, întrebări care vor provoca un disconfort copilului, atitudini defensive, justificative. În fond este vorba despre o situație de simulare. Părintele îi spune micuțului că vor interpreta niște roluri. De exemplu, părintele poate  interpreta rolul unei persoane agresive, nervoase, nemulţumite de răspunsurile primite. Un astfel de comportament poate să-l pregătească pe cel mic pentru o interacțiune neplăcută cu un profesor autoritar sau un coleg dominant. La fel de utilă este reflecția asupra unui caz prezentat: spre exemplu „Un coleg încearcă să copieze după lucrarea ta. Cum reacționezi?” Când copilul dă răsunsul la întrebarea problematică, părintele intră în „pielea” colegului care încearcă să fraudeze examenul și îl acuză pe cel mic că nu-i este prieten, îl amenință o să-l agreseze după ore dacă nu-l lasă să copieze etc. Astfel îl pregătim pe copil pentru situații de viață, iar când fiul/fiica dumneavoastră o să se confrunte cu o situație reală de acest tip el este deja „vaccinat”, a dezvoltat „anticorpi” și o să găsească o ieșire potrivită din situația dificilă.

Concluzie: Tehnica interviului stresant este utilă pentru a-l ajuta pe cel mic să capete , în viitor, spontaneitate în reacție. Părintele este bine să discute cu cel mic, să afle din timp îngrijorările acestuia (pentru a da curs unor cazuri din această zonă), să își facă o listă de posibile situații problematice (rezultate din propriile amintiri din viața de elev ori din poveștile prietenilor care au copii mai mari).

[ Articol citit de: 20 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns