De ce este elevul indisciplinat?

Copil de succes - bune practici, Pregătirea pentru școală

Un elev indisciplinat stârnește teama profesorilor tineri și oboseala celor cu experiență. Uneori fenomenul de indisciplină este „ușor”, trecător, alteori avem de-a face cu momente pe care dascălul le gestionează cu greu, momente care pot conduce la dezechilibre majore în sala de clasă. Iată de ce se cuvine să cunoaștem mai bine arhitectura pedagogică a elevului indisciplinat, să răspundem la întrebarea: de ce și cum devine un elev cuminte un elev indisciplinat?

Pentru început trebuie să spunem că nu sunt doar mai multe răspunsuri, ci ne aflăm în fața unei rețele de consecințe ale deteriorării climatului educațional: de la materii neatractive la școală la părinți neimplicați, de la profesori care nu au tact pedagogic la grupuri de prieteni nocive, de la tendințe negative în societate la elev, la alegerile lui. Dar toate aceste perspective pot să fie subsumate unui singur punct nodal pe care Rudolf Dreikurs îl pune în evidență foarte bine; orice om își dorește o apartenență pozitivă, își dorește status și recunoaștere. Toți elevii vin la școală cu această nevoie și nu toți pot să și-o îndeplinească așa cum trebuie. Unii dintre cursanți au performanțe școlare mai bune și ei primesc din partea școlii respectivul status și recunoașterea pe care și-o doresc. Dar ce se întâmplă cu ceilalalți? Ce drum rămâne deschis pentru ei?

Căutarea atenției

Atunci când elevul nu primește atenția pe care și-o dorește el poate să încerce să o obțină prin indisciplină. Un comportament nepotrivit, punerea unor întrebări irelevante, cererea unor favoruri speciale…toate acestea sunt în măsură să întrerupă ora și să focalizeze atenția asupra lui. Un alt autor (Fredric Jones) observa că dascălul pierde aproximatv 50% din timp deoarece elevii sunt în afara sarcinii sau disturbă în diferite moduri pe profesor sau pe alți colegi. Este un procent de-a dreptul îngrijorător care ar putea face pe mulți educatori să spună că este exagerat. Totuși, dacă ne analizăm o zi normală s-ar putea să fim uimiți de concluziile la care am putea ajunge,..

Revenind la Dreikurs, autorul ne indică cum putem să ne dăm seama că elevul nostru caută atenția: are un comportament nepotrivit, se oprește când îi facem observația apoi o să-l repete mai târziu.

Dar dacă nu se mai oprește atunci când îi facem observație? Asta înseamnă că elevul a trecut în cea de-a doua etapă: căutarea puterii.

Căutarea puterii

În căutarea puterii un elev o să-și sfideze profesorul. Nevoia de putere se caracterizează prin argumentare puternică, contraziceri, apariția minciunii și a ostilității îndreptate spre profesor. Simplul fapt de a-l face pe profesor să intre într-o bătălie cu ei îi face pe elevii ajunși în acest stadiu să simtă că au câștigat deoarece tot ce contează este să simtă că l-au supărat pe profesor. Pentru Dreikurs refuzul de a nu mai continua cu un comportament negativ sau chiar creșterea acestui comportament negativ în pofida cadrului didactic dovedește că elevul se află în stadiul de căutare a puterii.

Căutarea revanșei

Dacă elevul nu a reușit în stadiile căutării atenției sau puterii o să ajungă și în stadiul căutării revanșei. Acum singurul lucru care îi face plăcere este să simtă că are puterea de a le provoca altora neplăcere. Prin această acțiune ei sunt pregătiți să fie pedepsiți de către adult ceea ce o să le alimenteze nevoia de revanșă. Consideră o victorie faptul că sunt neplăcuți de către cei din jur și cuvântul de ordine este violența.

Arătarea inadecvării

Este ultimul stadiu la Dreikurs: elevii se simt fără putere și se văd pe ei înșiși drept niște ratați. Au  o stimă de sine scăzută, refuză să participe la activitățile clasei, nu mai interacționează cu ceilalți.

De la ce pornește însă toată această escaladare? Elevul indisciplinat nu este de la început așa. Pentru Dreikurs disciplina în clasă presupune libertate și posibilitatea alegerii (însă cu înțelegerea consecințelor care derivă din comportamentul respectiv). Uneori copiii văd disciplina cerută de către adulți drept un set de reguli arbitrar alese de către educator pe care nu le înțeleg și/sau pe care nu vor să le accepte. De aceea, atunci când sunt pedepsiți nu văd motivația din spatele pedepsei – în consecință devin ostili și se răzvrătesc împotriva ordinii impuse.

Atunci când unii copii nu reușesc să obțină atenția în modul în care școala o cere ei aleg să încerce prin comportamente nepotrivite să ajungă la rezultatul dorit. Profesorul trebuie să ignore aceste reacții, dar să îi ofere atenția atunci când copilul nu se așteaptă, în momente în care comportamentele nepotrivite nu se produc. Astfel, foarte repede copilul o să învețe că poate să obțină atenția cadrului didactic doar atunci când nu are comportamente nepotrivite. În consecință un copil indisciplinat o să devină mai puțin indisciplinat. Acest lucru nu înseamnă că indisciplina o să dispară din sala de clasă, ci doar că ea o să fie suficient de redusă astfel încât să fie administrată cu ușurință de dascălul nostru.

*Desen realizat de Diandra Pânișoară

[ Articol citit de: 2953 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns