Problema firească a „meseriei” de părinte este identificarea echilibrului care să conducă la creșterea unui copil de succes. Într-un articol anterior în care tratam problema egoismului (vezi https://performante.ro/cum-rezolvam-problema-egoismului) observam cum părinții au o mare dilemă în a afla cum să-și pregătească copiii pentru lumea dură în care se vor integra, ulterior, ca adulți. Unde este justa măsură? Emma Sargent (Polirom, 2011, p. 138) povestește o situație bună pentru o reflecție profundă la această întrebare. Un copil (George) era singur la părinți, își respecta tatăl din al cărui cuvânt nu ieșea; relația lor era importantă pentru amândoi. Într-o zi tatăl lui i-a spus să încerce să sară din capul scărilor pentru că el va sta la baza acestora și îl va prinde dacă este ceva în neregulă. Copilul era temător pentru că, deși îi plăcea să sară, distanța era mai mare decât cea la care se simțea în siguranță. Totuși, îndemnat de tatăl său (și având încredere că el se află acolo și îl va feri de pericole), copilul și-a făcut curaj și a sărit. Tatăl său s-a dat la o parte și l-a lăsat să aterizeze fără ajutor (ceea ce a însemnat și o oarecare lovire). George a fost extrem de confuz și îndurerat; tatăl său, văzându-l așa, i-a replicat: Așa o să înveți să nu ai încredere în nimeni!
Credeți că lui George i-a folosit „lecția” dată de părintele său? Sau, mai degrabă, a început să nu mai aibă încredere chiar în nimeni, aspect care l-a făcut să își piardă încrederea și în propria persoană? Emma Sargent ne confimă această din urmă ipoteză.
Cealaltă extremă este la fel de nocivă. Am cunoscut cu toții persoane inadaptate, incapabile să vadă că există și oameni răi în jurul lor, veșnic păcălite, nepregătite pentru loviturile vieții. Nu îți poți crește copilul sub un clopot de sticlă pentru că – mai devreme sau mai târziu – trebuie să facă singur față situațiilor pe care viața i le va scoate în cale. O paralelă cu un caz medical ne va ajuta să ne dăm seama de amploarea acțiunilor (ori nonacțiunilor) noastre. Dacă o persoană nu se imunizează prin vaccinare în fața unei boli grave luând contact cu viruși morți sau slăbiți (și dezvoltând anticorpi) atunci când se va confrunta cu virusul real, în toată puterea acestuia, boala poate să dezvolte complicații mult mai mari.
Atunci unde este echilibrul despre care vorbeam la început? Trebuie să ne învățăm copilul să nu aibă încredere în toată lumea, trebuie să îl învățăm și că există oameni în care trebuie să aibă încredere dacă vrea să fie împlinit afectiv, să aibă prieteni, o familie, o viață frumoasă etc. Justa măsură este dată de rolul părintelui. Copilul trebuie să poată experimenta singur multe aspecte ale vieții, dar părintele trebuie să se afle întotdeauna în umbră, intervenind doar atunci când sunt într-adevăr probleme. Totuși intervenția părintelui nu trebuie să-i răpească copilului bucuria că a reușit singur, ci doar să-i confere confortul afectiv că are pe cineva care-l va sprijini și iubi întotdeauna și în mod necondiționat.
[ Articol citit de: 330 persoane ]