Îi spui NU copilului? O să învețe și el să spună NU!

Arta persuasiunii, Copil de succes - bune practici

Știu, mulți părinți și profesori o să se întrebe: cum adică să nu spunem nu? Dacă copilul/elevul faceEmpatia ceva nepotrivit cum o să reacționăm? O să spunem „Da”?

Răspunsul meu nu este unul atât de radical. Pornim de la ideea că educația pozitivă este mai importantă decât cea negativă și dacă putem să îl spunem mai rar pe „Nu” ar trebui să o facem. Dar chiar și în situația în care suntem obligați să îl folosim este necesar să știm cum să o facem. De multe ori părintele nu își explică decizia – el doar interzice. „Nu ai voie!” este o expresie pe care o să o auziți de multe ori în jurul dumneavoastră dacă sunteți atent: pe stradă, în parc, la supermarket sau la școală. În cele ce vom demonstra mai departe o să vedeți că „Nu ai voie!” poate uneori să devină mai nociv chiar decât comportamentul pe care încercăm să îl corectăm astfel!

În sprijinul nostru o să vorbim despre teoria reactanţei psihologice. Brehm a observat că aceasta se fundamentează pe reacţia care apare în urma ameninţării de a restricţiona ori uneori chiar elimina libertatea persoanei de a alege să acţioneze în maniera în care aceasta doreşte. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că în mod firesc o astfel de perspectivă determină persoana de a acţiona într-o direcţie care să-i reasigure libertatea unui comportament ori unei atitudini. Ca urmare, atunci când interzicem un comportament, când spunem „Nu”, copilul/elevul nostru trebuie să aleagă ce face în continuare:

(a) poate reevalua alegerea;

(b) poate să exprime alegeri diferite;

(c) poate să dezvolte schimbări de atitudine etc. În acest mod, reactanţa poate fi percepută drept o forţă motivaţională care conduce persoana în încercarea de a-şi restabili libertatea ameninţată (aceasta din urmă tinde să pară mai valoroasă în acest caz).

Aşa cum se remarcă de altfel, teoria reactanţei urmăreşte să explice – de o manieră mai complexă – fenomenul de „psihologie inversă”. Dacă o persoană vă cere să nu faceţi un lucru pe care intenţionaţi să-l faceţi, această reacţie declanşează o reacţie inversă la dumneavoastră („nu face asta” o să determine persoana să facă acel lucru). Însă, pentru ca ameninţarea eliminării unui comportament al persoanei în cauză să se producă nu este neapărat necesar ca acţiunea să fie îndreptată direct spre aceasta; observarea ameninţării ori a eliminării efective a unui comportament similar la altă persoană sunt cauze suficiente pentru a genera la subiect sentimentul de reactanţă. Astfel, pentru a lua doar un  exemplu, dacă într-un restaurant un chelner îi atrage atenţia unui client de lângă masa dumneavoastră că nu are voie să fumeze, veţi încerca sentimentul de reactanţă în situaţia în care intenţionaţi să fumaţi ori fumaţi deja chiar dacă respectiva observaţie nu vă privea pe dumneavoastră!

Două elemente conduc la un astfel de fenomen:

(1) pe de o parte, individul percepe faptul că nu mai este liber în gândire și comportament; şi

(2) eliminarea acestei libertăţi este nelegitimă şi nejustificată. Acest al doilea considerent este, înAmazon fapt, foarte important; astfel, dacă noi oferim o justificare plauzibilă a faptului că am interzis ceva copilului, atunci reactanţa pe care acesta o resimite se reduce.

În concluzie – dacă sunteți pe cale să interziceți ceva este bine să gândiți de două ori înainte de a o face. Iar dacă totuși considerați că nu se poate altfel folosiți forța explicației. În acest mod multe conflicte viitoare dintre dumneavoastră și copil/elev se vor diminua semnificativ.

[ Articol citit de: 81 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns