Helene Renaud & Jean-Pierre Gagne 8 metode eficiente pentru educarea copiilor Polirom, 2011, pp. 113-115

Este important, dacă vrem să păstrăm o relaţie sănătoasă, să abandonăm atitudinea
reacţională, adesea impulsivă, care are drept consecinţă faptul că ne îndepărtează unul de celălalt, şi să adoptăm una relaţională, care va permite o apropiere între noi.

Două sugestii pentru a reuşi acest lucru :

Când avem de-a face cu anumite acţiuni deranjante ale copilului : 1. trebuie să vorbim despre ceea ce este pozitiv, nu despre ceea ce este negativ ; 2. trebuie să scoatem în evidenţă iniţiativele, în loc să remarcăm doar partea nerealizată, în raport cu aşteptarea unui anumit rezultat.

Exemple:

Copilul mic:

  • Încearcă, stîngaci, să şteargă sucul vărsat.

− „Cât poţi să fii de nătîng” sau „Iar ai vărsat sucul”.

  • Pune faţa de masă fără s-o aşeze corect.

− „Ei, nu aşa se face… ci aşa.”

  • Îşi face patul (cum ştie el).

− „Aranjează acolo, nu-i bine făcut.”

Adolescentul :

  • Tunde iarba omiţînd câteva colţuri.

− „Nu-mi spune c-ai terminat. Zău aşa !… Ia uite colo şi colo…”

  • Spală geamurile şi omite cîteva locuri.

− „Şi mai zici că le-ai spălat ! Glumeşti !… Nu ştii că geamurile au şi colţuri ?”

  • Îşi pune acum pantalonii pe un scaun, nu-i mai lasă pe jos.

− „Unde ţi-e mintea, de pui pantalonii aşa ? O să se şifoneze. Aşază-i cum trebuie.”

  • Începe să spele nişte rufe… şi uită de ele.

− „Ai putea să fii mai concentrat. La ce te mai apuci de ceva dacă nu faci pînă la capăt ?”

Valorizez (după caz) partea realizată sau iniţiativa. Ca şi pe scara învăţării, există două etape în facilitarea acestei metode. La început, voi vorbi doar despre prima etapă, astfel încât copilul să nu perceapă că nimic din ce face nu este corect şi că părintele face mai bine ca el. În această etapă vrem să-l punem în valoare pe copil.

După un timp, adăugăm treptat a doua etapă, pentru a-l învăţa pe copil să ducă acţiunea până la capăt, fără a-l devaloriza. De remarcat că această parte nu trebuie introdusă prin conjuncţia „dar”. Ea nu face decît să invite la o completare sau o îmbunătăţire mai adecvată a părţii deja realizate.

Exemple :

Copilul mic :

  • Încearcă, stângaci, să şteargă sucul vărsat.

–  Etapa 1 : „Bună încercare. Continuă.”

–  Etapa 2 : „Bună încercare. Continuă, te ajut şi eu. Uite cum facem.”

● Pune faţa de masă fără s-o aşeze corect.

–  Etapa 1 : „E bine, mulţumesc.”

–  Etapa 2 : „E bine, mulţumesc. Mai rămîne numai să echilibrăm părţile.”

● Îşi face patul (cum ştie el).

–  Etapa 1 : „E bine ! Bravo !”.

–  Etapa 2 : „E bine ! Bravo ! Şi dacă tragem puţin plapuma, e mai drept”.

Adolescentul :

● Tunde iarba omiţînd câteva colţuri.

–  Etapa 1 : „Apreciez c-ai făcut atâta treabă.”

–  Etapa 2 : „Apreciez c-ai făcut atâta treabă. Mai rămân cîteva locuri pe lîngă pietriş şi gata. Mulţumesc.”

● Spală geamurile şi omite cîteva locuri.

–  Etapa 1 : „Mulţumesc.”

–  Etapa 2 : „Mijlocul e spălat bine. Dacă mai retuşăm puţin colţurile, e perfect.”

● Îşi pune acum pantalonii pe un scaun, nu-i mai lasă pe jos.

–  Etapa 1 : „Îmi place că-ţi pui pantalonii pe scaun şi nu-i mai laşi pe jos.”

–  Etapa 2 : „Îmi place că-ţi pui pantalonii pe scaun şi nu-i mai laşi pe jos. Dacă
aşezi marginile una peste alta, aşa, n-au să se şifoneze.”

● Începe să spele nişte rufe… şi uită de ele.

–  Etapa 2 : „Bună idee ! Ce-am putea face data viitoare ca să nu mai uiţi ? Ce truc ai putea să foloseşti ?”. (Bineînţeles, într-un caz ca acesta, etapa 1 nu este recomandată.)

Scopul acestui exerciţiu este ca părintele să conştientizeze faptul că unele intervenţii ale sale au un efect de descurajare în cazul unor acţiuni ale copilului, care nu corespund aşteptărilor sale, mai precis atunci când părintele se concentrează pe partea nerealizată a unei sarcini sau acţiuni a copilului, uitînd să sublinieze, să recunoască partea realizată.

Este nedrept să nu subliniem cu entuziasm partea realizată de copil sau să nu ţinem cont de ea.

De ce este eficientă această abordare? 

  • Pentru stima de sine a copilului. Valorizarea micilor lui reuşite înlătură limitele, evită descurajarea.
  • Pentru a susţine entuziasmul, dorinţa, interesul copilului faţă de responsabilităţi sarcini etc.
  • Pentru binele meu. Reuşesc să văd ce este frumos la copilul meu şi pot să apreciez mai bine viteza lui de învăţare constatînd partea de acţiune pe care a realizat-o.
  • Pentru relaţia noastră. Acest lucru favorizează o mai bună complicitate. Copilul apreciază faptul că i se recunosc realizările.

Lasă un răspuns