În continuarea articolului anterior, vă prezentăm alte 4 reguli privind comunicarea copilului nostru cu comunicareaceilalți. Nu trebuie să uitați că deși procesul de comunicare pare unul natural, care se dezvoltă firesc, învățându-l pe copil să-și optimizeze modul de a comunica îi oferim un bun start spre succes.

1. Copilul trebuie să învețe despre blocajele în comunicare și să afle cum pot fi ele depășite. Printre blocaje (conform Wilcox, Ault, Agee, 1989) se numără: diferențele educaționale între comunicatori, lipsa respectului reciproc, interese diferite față de respectiva comunicare, stereotipurile. Un impact deosebit asupra comunicării îl au acestea din urmă. Micuțul trebuie să știe că stereotipurile pot conduce la înrăutățirea comunicării. Un exemplu- redat, ca atare, de către studiile în domeniu – apare, din păcate, în practica vieții noastre de zi cu zi.

Astfel, Darley și Gross (apud Ciccotti, 2007) le-au proiectat unor subiecți un film cu o fetiță în mediul său social: primei grupe de subiecți fetița le era prezentată într-un cadru deosebit, locuință cu grad ridicat de confort și lux, mediu educațional excelent, celei de-a doua grupe de subiecți le-a fost prezentată aceeași fetiță în mediu defavorizat, locuință sărăcăcioasă, școală insalubră etc.

În a doua etapă tuturor subiecților li s-a prezentat un al doilea film în care fetița realiza o sarcină dificilă unde era greu de prezis dacă va reuși sau nu să o ducă la bun sfârșit.

În a treia (și ultima) etapă subiecții trebuiau să evalueze cât de capabil este respectivul copil. Primul grup de subiecți au considerat-o deșteaptă (deoarece trăia într-un mediu bun) pe când cel de-al doilea grup a apreciat-o ca fiind mai puțin înzestrată (fiind influențați în decizie de proveniența sărăcăcioasă a fetiței) Observăm astfel că stereotipurile pot afecta negativ modul în care îi percepem și modul în care comunicăm cu ceilalți.

Discutând despre blocajele de comunicare, copilul învață astfel că oamenii sunt diferiți și că pentru a ajunge să obțină ceea ce-și dorește trebuie să gândească din punctul lor de vedere (ne întoarcem aici la empatie, dar într-un sens mai puțin agreabil). O imagine plastică a acestei resurse ne este oferită de către Carnegie: „în fiecare vară – spune autorul – mă duc la pescuit pe lacul Maine. În ceea ce mă priveşte mă înnebunesc după fragi cu smântână. Dar am descoperit că, pentru oarecare raţiune misterioasă, peştii preferă râmele. Deci, când pescuiesc nu mă gândesc la ceea ce îmi place mie. Mă gândesc la ceea ce le place peştilor. Nu pun în cârlig fragi cu smântână, ci aleg un vierme bun sau vreo lăcustă. De ce n-am folosi faţă de oameni aceeaşi tactică?” (Carnagie, 1991) Dincolo de toate aceste aspecte (bune sau rele, ele fac parte din viață!) părintele trebuie să știe că o bună comunicare cu ceilalți copilul o învață din familie. Astfel, rolul nostru, al părinților, este esențial în succesul de mai târziu al copilului.

2. O comunicare eficientă presupune un bun managment al conflictelor care pot apărea. Copilul trebuie să știe că dezbaterile, certurile, momentele tensionante fac parte din viață, nu pot și nici nu trebuie să fie evitate. Greșelile pe care oamenii le fac în managementul conflictelor sunt diverse, dar printre cele mai frecvente se numără:

(1) ignorarea conflictului – în speranța că el va trece de la sine (ceea ce evident nu se întâmplă, un conflict ignorat crește în intensitate) și

(2) luarea lucrurilor la modul personal (de multe ori ceea ce ni se întâmplă este un rezultat al mai multor factori, persoana cu care ne certăm poate să fie tensionată din altă sursă și se “descarcă” asupra noastră). Iată de ce părintele trebuie să-l învețe pe copil un bun management al conflictelor exersând prin jocuri de rol, oferind explicații și concluzii după fiecare ceartă naturală la care copilul este parte sau spectator etc.

3. Un bun proces de comunicare presupune abilități crescute de ascultare la receptorul mesajului. Iată de ce este util să-i exersăm copilului această capacitate. O tehnică simplă presupune punerea copilului în situația de a asculta mesaje lungi și cu un grad scăzut de atractivitate (ca sa nu spunem plictisitoare). Micuțul va conștientiza astfel că deși este ușor să asculți ceva interesant, este mult mai dificil să ne focalizăm ascultarea voluntară și activă. În același timp părintele trebuie să-i explice erorile de ascultare și să-l ajute să le depășească. Printre acestea se află:

(1) ușurința cu care se lasă distras de la ascultare (un bun ascultător rămâne focalizat pe mesaj chiar și în momentul în care există multe elemente perturbante în jurul său) și

(2) literatura de specialitate numește persoana care imită ascularea drept „ochi goi” ori „ochi morți”. Persoana pretinde că ascultă, dă din cap, zâmbește, dar este cu gândul în cu totul altă parte. Micuțul trebuie să învețe să-și depășească aceste erori de ascultare și multe altele.

4. Copilul trebuie pus în multiple situații de comunicare pentru a exersa o anumită spontaneitate a dialogului. Abilitatea micii comunicări spontane se dezvoltă în timp și între anumite limite la fiecare dintre noi. Dacă copilul nostru învață să aibă spontaneitate în comunicare și abordează fiecare situație de comunicare cu optimism și entuziasm, atunci cei din jur îi vor căuta compania ceea ce-i va crește încrederea în sine.

Astfel, dacă îl învățăm să-i cunoască pe cei din jur, să le citească limbajul nonverbal, să treacă dincolo de barierele în comunicare, să știe să se exprime liber și cursiv și în același timp să dezvolte o atenta ascultare a celorlalți, vom avea siguranța că i-am oferit cele mai bune șanse pentru succes social. Deși pare mult lista este departe de a se opri aici. Să crești un copil de succes este o misiune dificilă, dar extrem de ofertantă pentru un părinte.

[ Articol citit de: 205 persoane ]

De Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.