O imagine cu care toți părinții s-au întâlnit măcar o dată. Seara copilul încearcă să împingă ora de culcare cât mai târziu posibil. Dimineața negociază să „mai doarmă puțin”. Și tot așa… până când părintele intervine autoritar: „o să te culci acum!” „îți faci temele în clipa asta!” „dacă nu ești gata în 5 minute nu te mai duc la școală!”.
Toate aceste situații apar dintr-un management defectuos al conflictului. Daniel Shapiro ne oferă câteva idei interensante pe care le putem utiliza chiar în acest moment pentru a ne asigura că ducem conflictul într-o zonă mai puțin periculoasă:
- de obicei conflictul are un model repetitiv. Trebuie să observăm acele modele de conflict care tind să se repete Shapiro ne dă exemplul propriu: unul dintre copiii lui își tachina frații și tatăl i-a cerut să se oprească. Dar copilul a continuat comportamentul respectiv (ceea ce îi submina autoritatea tatălui). Shapiro și-a dat seama că dacă persistă în a cere să se oprească lucrurile un mare conflict urma să apară. Nu era prima dată când copilul dovedea perseverență într-un comportament nepotrivit cu toată reacția negativă a părintelui. Iată de ce specialistul s-a gândit să încerce ceva nou: i-a cerut pur și simplu sfatul referitor la cum putea rezolva situația la care se ajunsese. Copilul a fost uimit că tatăl nu se mai răstește la el (așa cum acesta făcuse în trecut) și a schimbat și el tonul. I-a explicat calm că frații lui îi invadaseră spațiul. Tatăl și fiul au reușit să iasă dintr-un model al conflictului și să comunice eficient din acel moment.
- Shapiro ne mai cerem să ne punem în locul copilului nostru și să-i oferim o autonomie în creștere în raport cu vârsta acestuia. Părinții trebuie să dea dovadă de empatie și să realizeze cât de fără putere se simt copiii în relația cu adulții. Aceștia din urmă le spun copiilor totul: ce și cum să mănânce, când să se culce și la ce oră să se trezească etc. Shapiro observă că o astfel de situație poate duce la acumularea de frustrare, o aculmulare care o să „explodeze” într-un conflict în momentul în care adultul nu se așteaptă. Iată de ce trebuie să-i dați copilului posibilitatea să aleagă. Shapiro ne dă un exemplu: când copilul vrea să stea o jumătate de oră mai târziu peste ora de culcare este bine să nu refuzați direct, ci să propuneți o alegere: „Dacă stai mai târziu în seara aceasta trebuie să mergi la culcare mai devreme mâine seară. Ce alegi?” Este un exemplu foarte bun care îmi aduce aminte de ceea ce făceam când era fiica noastră mică. Nu dorea să poarte șosete și atunci nu o obligam, ci îi ofeream o alegere: „Pe care le vrei – cele galbene cu prințese sau cele verzi cu ursuleți?” Importanța alegerii era atât de mare încât „uita” de faptul că nu dorea să poarte șosete.
- În sfârșit, trebuie să ne aducem aminte din când în când de un secret: noi suntem părinți, suntem adulți, dar nu știm întotdeauna răspunsurile corecte la toate problemele copilului nostru. Diferența de vărstă și de experiență ne oferă o anumită tendință de a aprecia că dacă ajungem într-un conflict noi, adulții trebuie să avem dreptate și el, copilul greșește. Shapiro ne spune că este foarte important să îl întrebăm privitor la motivația comportamentelor lui, să îl ascultăm și să încercăm să îi înțelegem punctul de vedere. Dacă o să avem răbdare, atenție și înțelegere o să reușim să aplanăm multe dintre conflictele care ne macină relația părinte-fiu/fiică.
