Este şcoala o organizaţie care învaţă? Sau NU?

Profesorul și școala, Psihologia Copilului

Iniţiat de către Peter Senge conceptul de organizaţie care învaţă poate face astăzi diferenţa dintre succes şi eşec. Organizaţiile care învaţă (learning organizations) sunt locuri în care oamenii învață din greşeli și produc idei noi pe baza experienței pe care o traversează (Chawla și Renesch, 2006).  Iată un prim aspect important. În şcoală noastră se consideră greşeala ca fiind o parte firească a procesului de învăţare? Sau aceasta este urmărită, sancţionată, blamată? Poate copilul să aibă un parcurs lin, fără eroare? Poate profesorul să  facă întotdeauna numai ceea ce trebuie?

Să mergem şi mai departe. Există un set de întrebări pe care le propun Garvin, Edmondson, Gino (2008) dintre care selectăm aici doar o categorie: astfel, o organizaţie care învaţă trebuie să asigure o anumită securitatate psihologică pentru toţi cei ce fac parte din ea.Să vedem ce ar trebui să fie şi ceea ce găsim în realitate în şcoala noastră:

(1) Oamenii pot să spună uşor ceea ce gândesc.

(2) Când oamenii greşesc nu este o atmosferă critică

(3) Diferenţele de opinie sunt binevenite.

Să ne gândim un pic la şcoala tradiţională şi cât de mult încurajează ea (sau NU!) pe elevi să îşi exprime liber opiniile, să intre în dezacord cu profesorul, să iasă din rutină. Este sau nu şcoala o organizaţie care învaţă?

Nu trebuie să uităm că instituţiile educaţionale sunt un tip aparte de organizaţii. Elementele evidenţiate mai sus sunt la fel de importante atât pentru elevi cât şi pentru profesori. La fel ca elevii lor, cadrele didactice angajate într-o organizaţie care învaţă trebuie să aibă parte de un climat pozitiv la locul de muncă. Şi pentru ele greşelile trebuie văzute drept oportunităţi de învăţare, iar ideile fiecărui profesor să fie valorizate, susţinute de către management şi colegi, apreciate de către toată lumea. Şi nu doar atât; valorizarea profundă apare atunci când ideile sunt implementate în viaţa de zi cu zi (şi nu lăsate să „moară” prin ignorare ori scufundare în ridicol). Se întâmplă asta în învăţământul românesc? În câte cazuri? Este această situaţie o regulă ori o excepţie de la realitate?

Concluzie: deşi pare logic ca şcoala noastră să îndeplinească profilul unei organizaţii care învaţă (prin chiar misiunea ei!) la o privire mai atentă putem vedea că lucrurile nu stau prea bine. Mai mult decât atât, aşa cum observa Schön organizaţiile care învaţă sunt în directă legătură cu societăţile care învaţă. Trăim noi acum într-o astfel de societate? Se poate schimba ceva în bine în următorii ani?

[ Articol citit de: 242 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns