Educația – oglindă pentru familie/școală

Copil de succes - bune practici, Dezvoltarea personală la copii

De multe ori am scris în aceste rânduri despre importanța climatului pe care îl construim în jurul copilului, despre cât este educația acestuia de fragilă în fața influențelor din jurul lui. Părinții și profesorii trebuie să privească cu atenție, să învețe să asculte și să asigure un climat educațional echilibrat și sănătos. Haim Ginott, ne-a oferit o listă la care se cuvine să reflectăm:

„Dacă un copil trăiește în criticism el învață să condamne.valori comm

Dacă un copil trăiește în securitate el învață să aibă încredere în sine.

Dacă un copil trăiește în ostilitate el învață să lupte.

Dacă un copil trăiește în acceptare el învață să iubească,

Dacă un copil trăiește în frică el învață să se teamă.

Dacă un copil trăiește în recunoaștere el învață să aibă obiective.

Dacă un copil trăiește în milă el învață să-i pară rău de propria persoană.

Dacă un copil trăiește în aprobare el învață să se placă pe sine.

Dacă un copil trăiește în gelozie el învață să se simtă vinovat.

Dacă un copil trăiește în prietenie el învață că lumea este un loc frumos în care este plăcut să trăiești.”Seven medals nou (640x347)

Știu că suntem plini de bune intenții. Vrem ce este mai bun pentru copiii și elevii noștri. Dar suntem atenți la toate aceste aspecte? Ce se întâmplă la noi în familie? Ce se întâmplă la școală? Ce se întâmplă pe stradă? Toate acestea își pun amprenta asupra dezvoltării copilului.

Și ne mai spune ceva Ginott. Ceva ce trebuie să stea mereu în ochii și în inima dascălului: „în calitate de profesor posed o putere imensă în a face viața copiilor mizerabilă sau fericită. Pot să fiu un instrument de tortură sau un instrument pentru motivarea/inspirarea lor. Pot să umilesc sau să amuz, pot să rănesc sau să vindec.”

Dacă ne-am uitat la copil, dacă am privit apoi în jurul lui este timpul acum să privim în sufletul nostru: acolo de unde începe educația de calitate.

[ Articol citit de: 22 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns