Din nou despre temele pentru acasă: transformăm coșmarul în succes!

Copil de succes - bune practici, Pregătirea pentru școală

Revenim astăzi la problema spinoasă a temelor pentru acasă. Articolul  de săptămâna trecută (Temele teme pentru acasăpentru acasă: reguli pentru părinți ) a suscitat un interes imens atât în rândul părinților cât și în rândul cadrelor didactice. Iată de ce am considerat necesar să abordăm din nou această problemă și începem prin a căuta răspunsuri la o întrebare importantă: Mai sunt necesare temele pentru acasă?

Părerile din literatura de specialitate sunt împărțite. Astfel, unii autori consideră că temele pentru acasă sunt inutile și diminuează timpul pe care copilul ar putea să-l petreacă cu familia sau pentru a face alte lucruri care țin de dezvoltarea lui personală sau de bucuria copilăriei. La polul opus sunt autori care consideră că temele pentru acasă dezvoltă multe calități printre care: cultivă responsabilitatea copiilor, autonomia, perseverența, managementul timpului, inițiativa sau încrederea în sine.

În fața unor astfel de concluzii atât părinții cât și cadrele didactice pot să experimenteze o stare de confuzie. Mai trebuie să utilizăm temele pentru acasă sau nu? Și dacă continuăm să le punem în practică cum trebuie să arate acestea, ce trebuie să facă profesorul și ce trebuie să facă părintele?

Pentru început trebuie să observăm că opiniile conform cărora temele pentru acasă răpesc din timpul copiilor au o justificare atunci când vorbim despre mărimea acestor teme. Așa cum ne exprimam și în articolul anterior, părinții trebuie să atenționeze profesorii dacă consideră că temele pentru acasă necesită prea mult timp pentru rezolvare, dacă sunt prea grele sau prea mari. Conform lui Bennett și Kalish (2006) – într-un studiu al Universității Michigan se atragea atenția asupra faptului că în S.U.A., datorită temelor pentru acasă, copiii aveau în 2006 cu 12 ore mai puțin timp liber în fiecare săptămână decât în anul 1981. Există evidențe că o astfel de tendință a continuat ceea ce arată că timpul liber de care dispune copilul astăzi devine din ce în ce mai redus. La un moment dat la un liceu din București s-a observat că dacă un copil mediu urma să realizeze pas cu pas toate temele date, ziua de „lucru” urma să aibă nu mai puțin de 13 ore. Iată de ce concluzia din literatura de specialitate este fermă: prea multe teme pentru acasă îl determină pe copil să trișeze (încercând să copieze tema de la un coleg), să încerce să scape cu o minciună (mi-a mâncat cățelul tema) etc. Ori aceste elemente nu sunt în măsură să susțină demersul educațional.

Pe de altă parte, așa cum observam mai devreme, dacă sunt bine echilibrate pe capacitatea de efort a copilului, temele pentru acasă dezvoltă trăsături importante pentru profilul omului de succes. Să analizăm succint pe cele descrise în literatura de specialitate de către Rosemond (2011):

Temele pentru acasă cultivă responsabilitatea. Copilul află că trebuie să se comporte responsabil, că tot ceea ce face are consecințe pozitive ori negative. Dacă nu își face tema pentru acasă o să aibă probleme la școală (și apoi acasă, atunci când părintele o să fie informat). Iată de ce Rosemond se exprimă într-un mod pe care, la o primă vedere, l-am putea considera ciudat: părintele nu trebuie să urmărească mod strict dacă micuțul lui își face sau nu temele, ci el trebuie să acționeze în funcție de consecințe (dacă părintele secondează pas cu pas copilul și nu îl lasă să greșească – spre exemplu să își facă temele într-un mod superficial sau să nu le facă deloc – cum ar putea copilul să învețe ce este responsabilitatea?). Părintele trebuie însă să acționeze în funcție de consecințe și să îi arate copilului unde greșește și ce trebuie să facă pentru ca respectiva greșeală să nu se mai producă și data viitoare.

În sens similar trebuie să gândim autonomia și perseverența. Părintele – crede Rosemond – nu trebuie să-l ferească pe copil de frustrare și dezamăgiri. Acestea sunt utile, fac parte din procesul de dezvoltare pe care copilul îl traversează și greșește părintele care își ține copilul într-un clopot de sticlă încercând să îl facă pe acesta să reușească de fiecare dată din prima încercare. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să îl lăsăm pe copil singur în fața unor teme dificile și greu de rezolvat. Dar el o să primească ajutorul nostru abia după momentul în care a avut mai multe încercări și nu a reușit. De asemenea, rolul părintelui constă mai puțin în ajutor în rezolvarea exercițiilor și mai mult în obișnuirea copilului cu elemente de management al problemelor. Mai precis, de multe ori copilul intră în panică în fața unei teme pentru acasă complexe. Iată de ce – uneori – îi este teamă și să se apuce de treabă. Încercați să îi explicați cum poate să împartă o temă mare în pași mici și cum poate să completeze pas cu pas un aspect care părea greu de dus la bun sfârșit. Există chiar o glumă în acest sens (pe care o puteți folosi în momentul în care îi explicați celui mic: Întrebare: Cum se poate mânca un elefant? Răspunsul: Bucată cu bucată…)

Managementul timpului este un aspect esențial în rezolvarea temelor pentru acasă. Multe intenții bune ale cadrelor didactice, părinților și copiilor deopotrivă eșuează datorită unui management defectuos al timpului. Care este momentul cel mai bun pentru a te apuca de rezolvarea temelor pentru acasă? Ceea ce trebuie să subliniem este că nu există un răspuns sigur, depinde de la copil la copil. Barish (2012) observă că pentru cei mai mulți dintre copii imediat după școală nu este cel mai bun moment pentru temele pentru acasă. Da, copilul are proaspete în minte informațiile, dar este obosit și nu dorim să vadă casa drept o prelungire a școlii. Imediat după școală, spune  Barish, este timpul pentru sport, muzică, joc. Managementul timpului înseamnă și perioada alocată pentru rezolvarea temelor: la început este un timp mai redus, apoi el poate crește la nivel cantitativ. Ceea ce contează este ca micuțul nostru să nu fie stresat, să nu îi forțăm (prea mut) limitele. Cu siguranță, tema pentru acasă nu este o joacă, dar nici nu trebuie să fie o sperietoare pentru copii…

Inițiativa și încrederea în sine pot să fie și ele crescute prin intermediul temelor pentru acasă. Nu folosiți amenințări pentru a-l face pe cel mic să se apuce de rezolvarea temelor (de tipul „Dacă nu le faci… să vezi ce se întâmplă (nu mergi la joacă, o să te pedepsească profesorul, colegii vor râde de tine la școală, nu ai voie seara la televizor etc.). Centrați totul pe elementele pozitive, puteți să îi arătați ce câștigă dacă o să le rezolve (de tipul. „După ce termini tema pentru acasă o să faci…. și adăugăm o activitate preferată de către copil). Copilul decide când și cum se apucă de temele pentru acasă (cultivăm astfel inițiativa), dar are în fața ochilor „recompensa” pe care o poate aduce rezolvarea în bune condiții a temelor. Îi transmitem astfel un mesaj clar: să aibă încredere în forțele sale, că poate să reușească, că este capabil. Mai mult decât atât, putem să oferim elemente de motivare suplimentare care să acționeze în timpul rezolvării și nu doar în momentul finalizării temelor pentru acasă. De pildă, îi puteți oferi copilului plăcerea de a lucra la temele pentru acasă când îi faceți un colț al temelor unde el o să găsească lucrurile necesare rezolvării acestora, lucruri cumpărate doar pentru această activitate. Este vorba despre creioane colorate, pixuri ori alte elemente de scris și desenat, instrumente spectaculoase (deosebite de cele pe care le folosește copilul în mod curent) și care se vor folosi doar pentru rezolvarea temelor. În momentul în copilul își rezolvă temele o parte din stresul adus de acest lucru este anihilat de faptul că poate să lucreze cu tot acest instrumentar „fantastic”. Și asta este doar un artificiu; ca părinți puteți găsi multe altele în funcție de copilul dumneavoastră.

Acum, după ce am analizat argumente pro și contra, ce credeți: sunt necesare temele pentru acasă sau nu?

[ Articol citit de: 512 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

3 comments

  • Buna ziua,
    Baietelul meu are 7 ani si este in clasa I. Desi la scoala, in timpul orelor, nu indeplineste toate sarcinile care ii sunt date (scriere pe puncte, colorare imagini simple, decupare etc.) acasa le face cu mare placere si niciodata nu refuza sa scrie sau sa parcurga paginile cu exercitii in avans. Pentru ca este foarte energic, D-na l-a asezat singur in banca (spre deosebire de restul colegilor) intr-un loc improvizat. Astazi, D-na n-a solicitat (exclusiv pentru fiul nostru) buline autocolante rosu/albastru cu care sa ii marcheze comportamentul la clasa.
    Opinia mea este ca reactioneaza astfel pentru ca se simte contrans (inclusiv fizic) si refuza sa colaboreze la clasa. Altminteri, nu mi-ar comunica cu exactitate ce teme are si nu s-ar arata atat de interesat atunci cand incepem sa le parcurgem.
    Considerati, Domnule Profesor, teoria mea – viabila? Va multumesc & va doresc o saptamana buna!

    • Varianta prezentata de dumneavoastra este posibila (trebuie sa urmariti situatia pe o perioada mai indelungata si sa discutati cu cadrul didactic). Daca clasa de elevi este una aglomerata cadrele didactice nu au timp suficient pentru a se ocupa de fiecare copil si exista riscul ca fiul dumneavoastra sa nu se simta in largul lui in mediul scolar. Faptul ca sta singur in banca (intr-un loc improvizat?!) contribuie la aceasta senzatie pe care copilul poate sa o aiba (ca este marginalizat, ca d-na nu se ocupa de el ca si de ceilalti colegi, ca se afla intr-un mediu neprimitor). Repet, o discutie cu cadrul didactic se impune cu urgenta. Pentru inceput actionati asupra mediului (nu se poate sa se gaseasca o alta solutie care sa il ajute sa se integreze mai usor). Dar cu clam, cu rabdare: altfel cadrul didactic poate sa intre in defensivă, să considere că „ii dati lectii” si sa nu fie un partener in redirectionarea copilului spre calea potrivita. Si vreau sa mai adaug un lucru important: atitudinea dumneavoastra o influenteaza puternic pe a copilului: chiar daca observatia dumneavoastra este corecta ea nu trebuie comunicata copilului in niciun fel, copilul trebuie sa considere ca d-na si colegii sunt mediul care ii trebuie, dar ca nu a avut ocazia inca sa descopere asta. Daca exista un numar impar de copii in clasa se poate utiliza o pozitionare a meselor in careu sau unirea lor si asta ajuta si la o activitate de cooperare. Mergeti si discutati cu cadrul didactic – in cele mai multe situatii este vorba doar despre o neintelegere si nu se ajunge la masuri radicale (ce ar presupune mutarea copilului din clasa si altele asemenea). Succes si multumim pentru comentariu!

      • Buna ziua & va multumesc pentru raspuns. Voi urma sfatul Dumneavoastra si, daca sunteti de acord, va voi tine la curent.
        O zi buna va doresc!

Lasă un răspuns