Școala în care curiozitatea moare…

Copil de succes - bune practici, Dezvoltarea personală la copii

Trăim într-un timp în care copilul este ultrastimulat de către tehnologia care este parte componentă din viața lui. În acest context școala este firesc să înregistreze un decalaj considerabil față de toate elementele stimulatoare care-l înconjoară pe copil zi de zi. Profesorul trebuie să facă un efort considerabil să contrabalanseze tot acest câmp stimulator, trebuie să găsească, zi de zi, căi de ajunge la resorturile profunde ale învățării elevilor săi. Iar una dintre strategiile care nu se epuizează niciodată este încă în „panoplia” fiecărui dascăl: curiozitatea. Curiozitatea este un motor fantastic care dezvoltă o motivație crescută pentru învățare. Cu toate acestea sunt cadre didactice care uită să facă din lecție o mare poartă miraculoasă spre cunoaștere, care oferă informațiile într-un mod direct, fără să dezvolte o poveste, o stare de stimulare, o dorință pentru a afla mai multe.

Înainte de a intra și mai mult în subiect trebuie să ne aducem aminte că avem de-a face cu un factor prezent în viața noastră în fiecare zi. Stăm târziu în noapte în fața televizorului la un film sau citim „fără să respirăm” o carte pentru că suntem curioși să vedem „cum se termină”. Ne place să fim provocați, să fim introduși într-o lume a descoperirilor: Berlyne (apud Coon, 1983) le-a prezentat, într-un experiment, unor copii mai multe desene de complexităţi diferite; copiii au petrecut mai mult timp studiind desenele mai complexe în comparaţie cu perioada destinată celor mai simple.

Seong-Hee Park observă, la rândul ei, că elevii cu un nivel ridicat de curiozitate au memorat pe un termen mai îndelungat ceea ce au învățat prin comparație cu cei care aveau un nivel scăzut de curiozitate. În fond, așa cum remarcă Pekrun și Linnenbrink-Garcia (2014) curiozitatea apare atunci când oamenii devin conștienți de decalajul între ceea ce știu și ceea ce nu știu. Dar aici mai este necesar un lucru: acest decalaj trebuie să aibă o forță motivațională; mai bine spus nu este suficient ca elevii să descopere că nu știu anumite lucruri, ei trebuie să-și și dorească să ajungă să cunoască ceea ce nu știu.

Poate ne este de folos un model interesant asupra curiozității oferit de către Day (apud Arnone, 2003). Acest autor ne spune că există un anumit nivel optim al curiozității. Când cineva ajunge în zona optimă de curiozitate activitatea sa este caracterizată prin explorare, entuziasm și interes. Dacă persoana se află sub nivelul optim atunci este nemotivată, dezinteresată și ineficientă. Așa cum lesne se poate intui și peste nivelul optim lucrurile stau la fel de rău: în acest caz persoana intră în zona de anxietate unde apar comportamente defensive, dezinters, evitare și – din nou – ineficiență.

Ne punem astfel întrebarea: unde este curiozitatea în școala noastră? Este ea la un nivel optim, este elevul entuziasmat de ceea ce face? Nu cumva întâlnim destul de des elevi demotivați și dezinteresați? Ce putem face?

În primul rând recitiți materia pe care o predați (dar de data aceasta prin ochii elevilor dumneavoastră). Ce trebuie să mai adaugați pentru a o face mai atractivă? Reformulați, reinventați, reproiectați! Apoi mergeți în sala de clasă și trebuie să îi învățați pe elevi să pună întrebări. Puteți începe cu clasicul „De ce?” și apoi să treceți mai departe. Nu vă mulțumiți să îi chestionați la finalul orei: „Aveți întrebări?”. Faceți un obicei din a-i învăța să întrebe și oferiți-le răspunsuri care să-i incite și mai mult. Elevul de astăzi este plasat într-o rețea complexă de factori stimulatori: iată de ce cadrul didactic trebuie să regândească unul dintre cele mai vechi instrumente ale sale: curiozitatea!

*Desen realizat de Diandra Pânișoară

[ Articol citit de: 316 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

One thought on “Școala în care curiozitatea moare…

Lasă un răspuns