Cum modelăm comportamentul copilului: recompensă, pedeapsă sau altceva?

Negocierea cu copilul, Psihologia Copilului

Părinții au la dispoziție mai multe modalități pentru a dezvolta comportamentele dorite la copiii lor. De cele pedeapsă 1mai multe ori acest lucru se face haotic, iar – mai devreme sau mai târziu – se ajunge la un blocaj care poate să aibă consecințe nefaste asupra evoluției micuțului. Mai ales că literatura de specialitate (având în centrul ei demersurile lui Skinner) observă că un comportament recompensat tinde să continue pe când un comportament nerecompensat sau pedepsit va tinde să înceteze. Ajunși aici, părinții ar putea să remarce că deși pedepsesc comportamentul copilului, totuși acesta nu încetează; acest lucru este corect, însă trebuie văzut dacă nu este și o altă recompensă (mai puțin evidentă) pe care copilul o obține în urma comportamentului, recompensă care ar justifica menținerea conduitei chiar și în prezența pedepsei din partea părintelui (în două articole anterioare ne-am referit specific la pedeapsă – vezi și http://performante.ro/parintii-se-intreaba-este-buna-pedeapsa-1).

Acestea fiind spuse, dacă un comportament este direcționat (menținut sau oprit) în funcție de consecințele sale, să vedem cu tipuri de consecințe avem de-a face. Makin și Cox (2006) preluând cercetările inițiale ale lui Skinner și integrarea grafică a lui Kazdin vorbesc despre patru tipuri de consecințe:

  • primim ceva plăcut (întărire pozitivă);
  • scăpăm de ceva neplăcut (întărire negativă);
  • pierdem ceva plăcut (pedeapsă); și
  • primim ceva neplăcut (pedeapsă).

Este evident că prima consecință are efectul cel mai important. Dacă copilul primește din partea părinților un zâmbet, un cuvânt bun ori chiar un cadou (dacă comportamentul este mai consistent și mai de lungă durată – nu încurajăm părinții să recompenseze prin cadouri orice comportament pasager al copilului), acest lucru conduce la menținerea comportamentului care a produs respectiva consecință pozitivă/plăcută.

O altă față a problemei apare însă atunci când vorbim despre întărirea negativă. Acum este vorba despre îndepărtarea unui lucru neplăcut: spre exemplu vă amintiți de modalitatea în care Whoopi Goldberg a reușit să facă liniște într-o sală de clasă gălăgioasă în filmul Sister Act 2? A zgâriat cu unghiile tabla și zgomotul a fost atât de neplăcut încât elevii au făcut liniște. Un alt bun exemplu este cicăleala pe care părinții o fac frecvent atunci când doresc ceva de la copii (să își facă curat în cameră, să se grăbească pentru a nu întârzia la școală etc.) La un moment dat, dacă cicăleala continuă și părintele nu dă semne că o să cedeze, copilul face ceea ce i se cere pentru a opri lucrul neplăcut (experiența îi spune că realizarea respectivei acțiuni va avea drept consecință o încetare – pentru moment – a cicălelii părinților). Nu trebuie însă să uităm că întărirea negativă ( la fel ca și pedeapsa – sub ambele ei forme: copilului i se ia ceva plăcut – spre exemplu nu mai are voie la televizor sau i se dă ceva neplăcut – este obligat să se se joace cu un coleg pe care nu-l suportă) aduce cu sine o stare generală de indispoziție și o tensionare a relației părinte-copil.

Concluzie: Deși aveți la dispoziție mai multe modalități de a modela comportamentul copilului dumneavoastră, este bine să aveți în atenție ponderea fiecăreia dintre ele. Întărirea pozitivă este cea mai importantă (unele studii vorbesc despre o regulă de 3 la 1 – la trei elemente negative trebuie neapărat să existe și o încurajare, un element pozitiv).

[ Articol citit de: 265 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns