Copilul meu își face greu prieteni (2). Despărțirea

Inteligenta emoțională la copii, Părinții întreabă

Am discutat în articolul anterior despre modul în care ne putem ajuta copilul să dezvolte o sociabilitate crescută, să-și facă mai ușor prieteni. Spuneam atunci că un părinte trebuie să fie la curent cu fazele de construcție a unei relații și să-și încurajeze copilul să facă trecerea între faza de experimentare (caracterizată de o anumită superficialitate a relației) la aceea intensificării (în care profunzimea relației este în creștere).

Dar construcția unei relații armonioase și profunde nu este totul. Am făcut doar jumătate din drum. Acum este timpul să vedem ce putem face pentru a menține o legătură deja realizată. Literatura de specialitate (vezi şi Hybels S.; Weaver, R. L. 1989; Gamble, T. K., Gamble M., 1993) ne prezintă și etapele destrămării unei relații, etape de care părinții ar trebui să fie conștienți și să-și ajute copiii.

1. Diferențierea. Este exact opusul experimentării. Astfel, dacă în etapa experimentării copiii depuneau efort în căutarea unor experiențe și interese comune, în faza diferențierii micuții încep să vadă doar ceea ce-i desparte, elementele de diferență. Expresia tipică este acum „Îți place asta? Ei bine, mie nu-mi place!”. Aceste diferențe devin puncte de dezbatere, apar stări conflictuale și o atmosferă stresantă se instalează în relație.

2. Superficializarea. Dacă în faza diferențierii lucrurile se pot salva, etapa superficializării este generatorul distrugerii relației. Copiii care în faza diferențierii se ceartă tot mai des, încearcă să ocolească subiectele care par să ducă spre conflict. Problema este că – în această situație – în lipsa împărtășirii unor probleme importante pentru fiecare dintre copii, relația își pierde din profunzime și devine mai vulnerabilă.

3-5. Următoarele 3 etape (stagnarea, evitarea și terminarea) nu fac decât să conducă, pas cu pas, spre sfârșitul relației. De obicei, cele trei faze duc, fără putință de întoarcere, la final. Stagnarea este un moment de „înghețare” a relației, copiii mai interacționează doar dacă sunt obligați de context (de exemplu, la o petrecere, unde nu au ce face și trebuie să coopereze). Dar nu le mai face și plăcere acest lucru. Pasul următor este acela al evitării (nu se mai suportă și evită interacțiunea unul cu celălalt) până ce terminarea relației este clară și devine evidentă și pentru cei din jurul lor.

Ce trebuie să facă părintele pentru a-și ajuta copilul? Cel mai important lucru constă în a-i explica marea greșeală care se produce în momentul superficializării. Mai precis, din dorința de a salva relația care începe să aibă probleme începând cu momentul diferențierii, copiii încearcă să evite temele care provoacă certurile. Micuții trebuie învățați că strategia de a spune „lucrurilor pe nume”, de a-și exprima frustrările față de celălalt (în scopul rezolvării acestora) este o cale mai dureroasă (dar mai sigură) spre a salva o relație.

Este, însă, evident că sunt și momente în care – cu tot efortul depus – relația copilului nostru cu prietenul/prietena (ori grupul de prieteni) se încheie. Vom trata într-un articol viitor ce trebuie să facă părintele în această situație (cum își poate ajuta copilul să treacă mai ușor și corect peste trauma unei despărțiri).

[ Articol citit de: 9 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns