Copiii și computerul

Copil de succes - bune practici, Generația digitală

Computerul a devenit un aspect indispensabil în viaţa omului modern. Acest lucru este evident nu doar pentru părinţii care utilizând computerul în mod cotidian doresc ca şi copiii lor să aibă deprinderi în acest sens, ci, poate chiar mai mult, adulţii care nu ştiu să utilizeze computerul încearcă să facă această „lume” accesibilă copiilor lor. Iată de ce, pentru a dezvolta astfel de deprinderi necesare în viaţa de adult, pentru a fi „în rândul lumii”, bogaţi sau mai puţin bogaţi, persoane care folosesc sau nu un computer în munca de zi cu zi, achiziţionează pentru copiii lor computere. Pe de altă parte, deşi jucându-se copiii ajung cel mai uşor la dezvoltarea unor abilităţi de operare pe computer, de multe ori, există un efect pervers al acestui fenomen, jocurile pe computer devenind, deja, o parte integrantă a vieţii copilului. Acest lucru are şi anumite părţi pozitive (aşa cum se va vedea în continuare), atunci însă când vorbim de exces şi de dependenţă toate aceste părţi pozitive pot fi şterse cu buretele, riscurile fiind mult prea mari şi prea complexe pentru a nu le lua în calcul.

Să vedem mai întâi părţile pozitive. Astfel, în perioada  copilăriei jocul şi  învăţarea prin joc au un rol foarte
important. Implicându-se în jocurile pe calculator copilul îşi exersează o serie de procese psihice cum ar fi: atenţia, memoria, gândirea, imaginaţia etc. Iar prin exersare acestea se dezvoltă, lucru care are un impact benefic asupra dezvoltării generale a copilului. Pe de altă parte, prin utilizarea jocurilor
pe computer copilul îşi poate satisface într-un mod mai facil o serie de necesităţi psihologice.

Spre exemplu, trebuinţa de realizare este un aspect important al motivaţiei (cultivat, de altfel şi de către şcoală prin programele sale); ei bine, motivele de realizare pot fi uşor satisfăcute atunci când câştigi un joc (şi este simplu să setezi parametrii acestuia încât să nu ai cum să pierzi bătălia respectivă). Spre deosebire de lumea jocurilor, în viaţa de zi cu zi nu îţi poţi alege competitorul şi nici nu poţi să lupţi până în momentul în care câştigi. În lumea virtuală, când ai închis computerul, înfrângerea dispare pur şi simplu.

Dacă alegem o altă trebuinţă – cea de afiliere, vedem că într-o anumită măsură, copilul găseşte în computer un companion fidel, un prieten care este întotdeauna acolo pentru el, pe care nu trebuie să îl mulţumească, pentru care nu trebuie să facă compromisuri, să fie atent să nu îl supere etc. În plus într-o
anumită măsură şi nevoia de putere este realizată,  computerul”fiind în mâna sa”, pe când un prieten-fiinţă nefiind sigur că se va supune atât de uşor (în aceeaşi arie de idei, construcţia însăşi a jocurilor este de aşa natură încât să ai o putere deplină asupra personajului tău, deciziile tale fiind urmate întocmai).

Se observă astfel că folosirea computerului de către copil poate avea multe avantaje. Computerul în sine este un instrument al învăţării, prin CD-urile şi DVD-urile cu programe educative. În plus, aşa cum am observat deja, chiar jocurile pot dezvolta timpul de reacţie al copilului, capacităţile atenţiei şi voinţei, spiritul de observaţie şi, bine alese, sunt jocuri care pot dezvolta capacităţile de sinteză (proces al gândirii) sau creativitatea.

Dezavantajele nu sunt însă nici ele de neglijat. Folosirea computerului în exces poate duce la alienarea copilului, acesta poate începe să confunde lumea reală cu lumea virtuală (în lumea virtuală un personaj împuşcat nu moare cu adevărat, în lumea reală acest lucru se întâmplă; pe de altă parte o astfel de viziune nu este specifică doar computerului, ci şi anumite desene animate violente induc o confuzie similară între viaţa reală şi viaţa fictivă). Pe de altă parte copilul care se joaca permanent la computer devine însingurat, înlocuieşte interrelaţionările reale cu colegii, cu prietenii, cu jocul pe computer; lipsa (sau insuficienţa) unor relaţii echilibrate cu oameni reali poate să pună o amprentă negativă asupra dezvoltării personalităţii. Faptul că viaţa reală nu este la fel ca viaţa virtuală poate induce crize de inadaptare, de refuz al participării la viaţa socială şi de trăire a unor eşecuri pe plan personal şi profesional. Mai mult decât atât, jocurile pe computer pot induce o stare de dependenţă, o cantitate din ce în ce mai mare din timpul copilului fiind destinată acestora.

Ce putem face în calitate de părinţi? Cum putem găsi metoda cea mai bună de păstrare a echilibrului dintre avantaje şi dezavantaje?

În primul rând nu îi interziceţi copilului dumneavoastră jocurile pe calculator (chiar dacă a devenit dependent de ele!). Dacă veţi încerca să le interziceţi nu veţi face altceva decât să dezvoltaţi un mecanism al psihologiei inverse (ştiţi, un lucru interzis devine cu atât mai atractiv). Copilul va încerca să găsească o cale de a evada din regula impusă de dumneavoastră (se va duce la un coleg, la o sală de jocuri etc.). Mai mult decât atât, îşi va pierde încrederea în dumneavoastră şi, iată, aţi creat o barieră de comunicare cu el fără să câştigaţi absolut nimic.

De aceea, vă oferim câteva sfaturi pentru obţinerea a cât mai multor avantaje din interacţiunea copilului cu PC-ul:

  • Limitaţi timpul petrecut în faţa computerului de către copii prin implicarea în alte activităţi pe care ei să le dorească să le realizeze (creativitatea părinţilor va fi pusă la încercare astfel).
  • Discutaţi cu copilul de câte ori a folosit computerul pentru jocuri pentru a-şi da seama singur ce a câştigat şi ce a dezvoltat jucându-se un joc, ce a învăţat.
  • Discutaţi, de asemenea, cu copilul ce a pierdut dacă nu a câştigat, de exemplu, jucându-se un joc, cum trebuia să procedeze ec. (astfel îi vom dezvolta  capacităţile de analiză şi vom obţine un rezultat în urma unei activităţi care la prima vedere pare a avea puţine avantaje).
  • Încercaţi să vă implicaţi astfel încât activitatea să se transforme în activitate de petrecere a timpului în familie.
  • Identificaţi jocuri de strategie, de dezvoltare a învăţării unei limbi străine astfel încât computerul să devină un instrument al educaţiei, nu doar un factor de distracţie
  •  Folosiţi rugămintea copilului de a folosi mai mult într-o anumită zi sau perioadă acceptând acest lucru ca bonus sau recompensă pentru ceva ce a făcut într-o altă activitate.

[ Articol citit de: 71 persoane ]

Georgeta Pânişoară
Doctor în psihologie, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București, a scris 9 volume și multe studii în reviste de specialitate și coordonează colecția Psihologia copilului & Parenting la Polirom.

Lasă un răspuns