Priveam ieri tragicul eveniment generat de accidentul aviatic. Supraviețuitorii au fost găsiți
de un pădurar, de o persoană care nu cred că participase la multe „conferințe” despre cum să găsești oameni în pădure, dar a dat dovadă de perseverență (chiar ieri, ca o coincidență, scriam un articol despre puterea perseverenței) și de umanitate.
Am mai văzut acest „scenariu” – chiar dacă filmul era altul. Scandalul cu învățătoarea de la Școala 10 a consolidat pata neagră care acoperea – de ceva timp – gândirea publică cu referire la sistemul de învățământ. Astfel a ajuns într-un nou con de umbră efortul miilor de cadre didactice care își fac datoria așa cum trebuie. Iar unele dintre ele predau în condiții dificile, școli care au toaleta în curte și în care curentul electric este doar un vis frumos (am văzut astfel de școli și am discutat cu profesorii care, zi după zi, munceau să aducă lumina educației acolo unde lumina electrică nu pătrunsese încă!). Îmi aduc aminte în mod special de momentul în care am fost într-o grădiniță și unul dintre copiii din grupă avea cerințe educative speciale (o dezvoltare cognitivă mult în urma celorlalți colegi). La un moment dat educatoarea a organizat un concurs și pentru asta a împărțit grupa în două echipe. Cele două echipe erau într-o concurență acerbă și conta cine ajunge primul. Când i-a venit rândul copilului cu cerințe educative speciale, acesta s-a descurcat foarte greu încetinind ritmul echipei sale. Deși își doreau mult să câștige, colegii lui l-au încurajat, l-au lăsat să rezolve lucrurile în ritmul lui și nu l-au grăbit, nu s-au răstit la el etc. Cu toate acestea se vedea bine dezamăgirea de pe chipul lor: își doreau să câștige, dar nu doreau să plătească acest succes cu prețul disprețuirii colegului lor. Iar echipa adversă – care a câștigat ușor – nu a făcut caz de asta, pur și simplu și-au stăpânit bucuria pentru ca să nu-și jignească colegii. Și toate acestea într-o grupă mare de copii de grădiniță! Cine credeți că reușise să dezvolte o astfel de atmosferă? Da, educatoarea era „de vină” pentru că pusese suflet și construia acolo, în mediul rural, într-o școală departe de centrul orașului., construia oameni.
Iată de ce spun că scenariul se repetă (chiar dacă filmul este altul). În munți un pădurar, un om care credea cu adevărat că trebuie să își salveze semenul a ajuns înaintea echipamentelor (mai mult sau mai puțin sofisticate). În școala aceea „de țară” un alt OM găsise calea să facă o adevărată educație. Dacă mai putem avea încredere în ceva atunci când deschidem ochii și vedem realitatea cenușie care ne înconjoară – atunci putem avea încredere în oameni. Mai sunt mulți oameni buni printre noi, trebuie doar să le dăm o șansă să facă ceea ce știu ei mai bine: să își facă meseria…
[ Articol citit de: 161 persoane ]