Ce fel de părinte sunt?(I)

Copil de succes - bune practici, Profilul părintelului

De multe ori părinții se întreabă: Sunt un părinte bun? La această întrebare mulți răspund DA (chiar dacă Părinte 2tonul pe care fac acest lucru este – uneori – unul cam nesigur). Dar dacă am merge mai departe? Dacă ne-am întreba: Cât de bun sunt în meseria de părinte ce credeți că am răspunde fiecare dintre noi?
Pentru a cunoaște toate aceste aspecte trebuie să vedem cam care sunt principalele stiluri parentale. Cercetările în acest sens au fost bine evidențiate încă din 1966 prin studiile lui Diana Baumrind. Autoarea pornind și de la alte aspecte determinate mai larg în literatura de specialitate (vezi și studiul efectuat de către Lewin, Lippitt și White privind stilurile de conducere: autoritar, democratic și laissez faire) a identificat patru stiluri ale părinților:

  • părintele autoritar;
  • părintele democratic;
  • părintele permisiv și
  • părintele neimplicat.

Cum a ajuns autoarea la aceste patru stiluri? Baumrind a utilizat două dimensiuni: suport parental (desemând nivelul la care se implică părinții) și control strict (gradul de imperativitate parentală). Primul element (suportul parental) se asociază unor caracteristici ca: o mai mare căldură sufletească, nivel ridicat de acceptare și implicare. La polul opus, controlul urmărește gradul de monitorizare a vieții copilului de către părinte.
Înainte de a merge mai departe, este important să ne facem fiecare o radiografie a modului în care ne înțelegem meseria de părinte. Oare suntem suficient de echilibrați? Oferim destulă căldură sufletească în relația cu copilul sau îi dăm prea multă ori prea puțină? Îi construim copilului o stare de siguranță printr-un monitorizare discretă sau suntem niște părinți-elicopter cărora nu le scapă nimic și care sunt mereu cu ochii pe ce fac, ce spun și ce gândesc copiii lor?
Și oare sunt suficiente doar aceste două dimensiuni? Unele contribuții din literatura de specialitate nu au vrut să se oprească aici. Astfel, Greenspan (2006) preluând cercetările lui Baumrind propune adăugarea la cele două dimensiuni (căldură sufletească și control) pe cea de-a treia (toleranța) care ar presupune ca un părinte democratic să dea dovadă de flexibilitate și să fie capabil să ofere răspunsuri diferențiate în funcție de situație.
Revenind la cele patru stiluri parentale, Reitman, Rhode, Hupp și Altobello (2002) ne oferă o scurtă caracterizare a acestora. Să ne spuneți în care categorie vă încadrați:

Primul pe lista noastră este părintele autoritar. Acesta are un nivel de control ridicat, dar un nivel scăzut de căldură sufletească în relația cu copilul său. Părintele autoritar este strict și se așteaptă la supunere din partea copilului și se bazează pe putere în situația în care copilul are comportamente nepotrivite. El impune reguli și ordine fără să explice și motivele care stau în spatele acestora. Formulări de tipul – pentru că așa spun eu – sunt frecvente la acest tip de părinți.
Enten și Golan observă că deși copiii cu părinți autoritari tind să performeze bine la școală, micuții au abilități sociale scăzute, o stimă de sine scăzută și un nivel ridicat al depresiei.

(continuarea marți, 15 ianuarie)

[ Articol citit de: 50 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns