Capcanele perfecționismului: părinte perfecționist, copil perfect…

Copil de succes - bune practici, Relația cu copilul/elevul

Să ne gândim la următoarea situație. Cel mic vine de la școală cu un calificativ/notă mai mic(ă) decât ceea Perfecționismce spera să primească. Se uită la dumneavoastră: cum reacționează? Este speriat  de faptul că l-ați putea certa? Se teme că nu o să-i mai cumpărați cadoul promis? Este stresat că a dezamăgit?

Este posibil să fiți un părinte perfecționist. Nu vă place, nu admiteți ca cel mic să greșească, vreți ca lucrurile să iasă mereu așa cum ați stabilit și orice mică abatere este sancționată.

Dar dacă cel perfecționist este copilul? Dacă îl vedeți că se compară cu alți colegi și nu își permite el însuși nici o eroare? Dacă îl vedeți că suferă foarte tare pentru cel mai mic eșec? Ce puteți face? De unde vin toate acestea?

Mai întâî să vedem despre ce este vorba. Mulți părinți ar putea spune că nu este un lucru rău, că și-ar dori să aibă un copil care să își propună obiective mărețe și să persevereze în obținerea lor. Da, perfecționismul înseamnă asta, dar mai înseamnă și altceva. El presupune fixarea unor ținte/standarde deosebit de înalte, individul încercând să nu înregistreze deloc erori (”să fie perfect”); mai mult decât atât, un perfecționist este o personaă cu o atitudine puternic (auto)critică. Sub îmbrăcămintea unor elemente pozitive (atingerea unor scopuri, realizarea personală și profesională, susținerea motivației) de multe ori se află dezechilibre comportamentale și atitudinale.

Cum se manifestă toate acestea practic? Dacă copilul vede că nu poate atinge mereu rezultatele spre care tinde (și mai devreme sau mai târziu va ajunge și la un eșec) el poate să încerce o gamă largă de elemente distructive: de la simple dezamăgiri și lipsa dorinței de a învăța (unde nu lipsesc stresul și  agresivitatea) până la depresie, atacuri de panică, comportament obsesiv-compulsiv, tulburări alimentare la vârsta adolescenței (sau mai devreme). De altfel perfecționismul declanșează de multe ori mecanismul unui cerc vicios: în atenția lui exagerată la detalii copilul va fi mult prea stresat de fiecare pas al procesului, pentru a mai ajunge în bune condițiuni și la rezultatul final. Uneori, chiar și ideea de rezultat final este înlăturată, perfecționistul ajungând să nu se mai bucure de nimic și să urmărească mereu țeluri din ce în ce mai înalte și mai costisitoare pe plan intern. Mai mult decât atât în majoritatea cazurilor perfecționismul atrage și o stimă de sine mai scăzută ceea ce conduce la diminuarea întregii performanțe a persoanei. Faptul este îngrijorător cu atât mai mult cu cât dr. Laurence Knott (2012) considera că în jur de 6-7% dintre copii dezvoltă comportamente anxioase, o parte dintre ele fiind asociate cu perfecționismul.

Dar de unde vine perfecționismul la copii? De cele mai multe ori nu trebuie să căutați prea departe. Copilului i-a fost inspirat acest tip de comportament, prin atitudinile părinților, discuțiile între ei, nu doar în afara familiei. Iată de ce, în calitate de părinți, trebuie să ne punem câteva întrebări și teme de reflecție:

  • Orice părinte este mândru de volumul de cunoștințe atins de copilul său (ați observat că – atunci când un părinte cu copil se întâlnește cu o altă persoană încearcă să îi demonstreze acesteia ce minunat este micuțul său?). Copilul simte astfel o mare presiune. Iar școala este și ea parte activă din tot acest proces. Nota devine un scop un sine și nu un descriptor al nivelului de cunoștințe pentru elev . Încercați să puneți un accent mai mare pe ceea ce este și ce poate să fie copilul dumneavoastră și nu doar pe note (asta nu înseamnă să fiți de acord ca micuțul să aibă note mici, ci doar să îi explicați cum să învețe pentru el și nu pentru notă).
  • Sunt multiple exemple în istorie care arată că eroarea și eșecul nu trebuie să ne sperie, ci sunt doar ingrediente ale unui succes adevărat, un succes care ne aparține (și nu l-am obținut în urma întâmplării și a norocului). Povestirile de acest fel (viața lui Edison este un bun exemplu) au o forță motivațională constantă și elimină din presiunea pe care micuțul o resimte în fiecare zi din partea celor din jurul lui (părinți, profesori, grup de prieteni).
  • Unul dintre dezechilibrele perfecționismului este acela că micuțul rămâne prins în fața unei uși închise, nu mai poate să se desprindă și să încerce alte uși (care s-ar putea deschide mai ușor). Copilului trebuie să-i fie explicată flexibilitatea. Trebuie să primească o lecție importantă (și paradoxală): uneori trebuie să înveți să renunți și pasul înapoi făcut astăzi de poate dovedi, mâine, un mare pas înainte. Flexibilitea presupune să poți să îți schimbi planurile și să înveți din propriile insuccese (dar și din cele ale altora). De multe ori copilul poate să își descopere talente ascunse acolo unde se așteaptă mai puțin și de aceea flexibilitate înseamnă să învețe să se cunoască și să se aprecieze pe sine la justa valoare
  • Un alt lucru pe care copilul trebuie să îl învețe este acela al micilor bucurii, de parcurs. Până să ajungem la rezultatul final ne putem bucura de fiecare mic pas făcut. Iată de ce micuțul trebuie ajutat să își stabilescă obiective mari, dar realizabile. Părintele trebuie să rețină că  NU trebuie să fie  vorba despre o perspectivă de tipul ”totul sau nimic”, ci nuanțele și fiecare pas contează.
  • Ca părinte, una dintre cele mai mari greșeli pe care o puteți face este să minimizați grijile copiilor. Nu râdeți de ele, nu le ignorați, nu le considerați ”prostii”. Copilul are nevoie de suport emoțional. Încercați să îi arătați că are parte de toată atenția și înțelegerea dumneavoastră.
  • De fiecare dată când faceți cele descrise mai sus urmăriți nivelul la care se situează stima de sine a copilului! Încercați să oferiți un echilibru între lăudarea progreselor realizate și evidențierea zonelor care trebuie să fie îmbunătățite.Învățați copilul să se autoaprecieze corect, dar să se poată automotiva de fiecare dată când este necesar.

Am vorbit despre copil, ce trebuie să faceți dacă el a ajuns (dintr-un motiv sau altul) o persoană cu atitudine perfecționistă. Nu trebuie însă să uitați că micuțul reacționează așa cum a fost învățat de modelele pe care le-a avut în jurul său. Asigurați-vă că atât dumneavoastră cât și copilul nu cădeți în capcana lui „prea mult”. Ca întotdeauna echilibrul este cheia unei vieți fericite.

[ Articol citit de: 110 persoane ]

Georgeta Pânişoară
Doctor în psihologie, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București, a scris 9 volume și multe studii în reviste de specialitate și coordonează colecția Psihologia copilului & Parenting la Polirom.

Lasă un răspuns