Blândețe sau severitate? Părinții întreabă…

Copil de succes - bune practici, Profesorul și școala

Un aspect important al reușitei școlare și sociale este dat de relația care se stabilește între educator (fie el severitatepărinte sau dascăl) și copil. De multe ori alegerea învățătorului este făcută de către părinți pe criteriul echilibrului între blândețe și severitate. Uneori părinții simt că au pierdut parțial controlul asupra dezvoltării copilului lor și de aceea își doresc un profesor sever care să-l „disciplineze” pe cel mic. Există, de altfel, o astfel de concepție bine înrădăcinată care vede dascălul sever ca fiind mai competent, cu pretenții mai mari privind rezultatele copiilor și – în general – cu o șansă crescută în a-i forma pentru viață. Oare așa să fie? Ce trebuie să urmărească părinții și ce înseamnă severitate pozitivă și severitate negativă?

Jo Owen (2008) ilustrează severitatea pe două paliere: primul timp de severitate este în măsură să blocheze implicarea și dezvoltarea persoanelor cărora le este adresata, pe când cealaltă are un efect contrar. De pildă, adaptând modelul lui Owen la specificul educațional putem spune că pe când severitatea negativă a profesorului presupune o reacție conflictuală și agresivă la orice comportament nepotrivit al elevului, severitatea pozitivă implică o selectivitate a „bătăliilor”. În acest mod, dascălul care dă dovadă de severitate pozitivă o să sancționeze doar nerespectarea comportamentelor considerate importante din punct de vedere educaţional, nerespectarea comportamentelor nesemnificative din punct de vedere educaţional nefiind tratată cu severitate.

Mai mult decât atât, în timp ce severitatea pozitivă este inflexibilă în privința atingerii rezultatelor, dar nu și în privința metodelor, severitatea negativă este inflexibilă atât în privința rezultatelor cât și a metodelor (se bazează pe concepția: „Să facă doar cum spun eu!”). Un profesor care cultivă o severitate pozitivă nu va tolera neîndeplinirea obiectivelor educaționale, însă o dea dovadă de flexibilitate în privința modului în care acționează elevii dacă aceste rezultate sunt atinse. Un profesor care dezvoltă o severitate negativă nu admite ca elevii să iasă din cuvântul său, cerându-le o supunere deplină.

Un profesor care utilizează o severitate pozitivă nu personalizează problemele, judecă totul obiectiv. Prin contrast, severitatea negativă îl face pe profesor să considere comportamentul greșit al elevilor drept un eșec personal și neîndeplinirea de către elev a sarcinilor drept un comportament sfidător la adresa propriei persoane. Severitatea pozitivă ajută cadrul didactic să folosească la maximum elevii (chiar dacă aceștia nu sunt foarte fericiți de atitudinea profesorului) deoarece cerințele lui sunt ridicate și provocatoare. La polul opus, severitatea negativă provoacă în rândul elevilor stres și anxietate, cerințele sunt ridicate, dar și stresul este imens. În sfârșit, putem spune că dacă severitatea pozitivă trimite spre implicare totală (cadrul didactic este la fel de exigent cu propria persoană ca și cu elevii săi), severitatea negativă presupune implicare totală solicitată (elevilor) însă nu și oferită (cadrul didactic este mai tolerant cu propria persoană și nu se supune acelorași standarde).

Reflectând la cele exprimate de Owen vedem că lucrurile au multe nuanțe, nu orice fel de severitate duce la rezultate pozitive. Dacă facem un exercițiu de memorie o să ne amintim de mulți profesori severi pe care îi păstrăm în amintire cu admirație. Dar dacă vom săpa mai adânc vom găsi și alți profesori, la fel de severi ca primii, care nu au parte de respectul nostru. Poate diferența dintre severitatea pozitivă și severitatea negativă să fie răspunsul? Și acum vă întreb: unde se încadrează profesorul/profesorii copilului dumneavoastră?

[ Articol citit de: 52 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns