Auto-motivarea. Câteva elemente de gândire pozitivă

Copil de succes - bune practici, Tehnici de motivare

Probabil că într-o zi v-aţi propus să faceţi un lucru pe care doreaţi să-l realizaţi de mult timp Deşi mai existaseră încercări de acest tip în experienţa dumneavoastră anterioară, doar în acea zi aţi şi reuşit ceea ce v-aţi propus.

 V-aţi pus vreodată întrebarea, după ce de mai multe ori  nu făcuserăţi altceva decât să eşuaţi în realizarea respectivei probleme, de ce la un moment dat aţi reuşit? De ce atunci şi nu în orice alt moment al existenţei dumneavoastră?

Cea mai probabilă explicaţie este oferită de către practica auto-motivării. Mai precis, v-aţi identificat resorturile lăuntrice ce puteau declanşa o activitate care să vă conducă la succes. Practica auto-motivării este similară practicii motivării, doar că, de dată aceasta, acţiunea nu mai este îndreptată de către o persoană asupra alteia, ci este direcţionată asupra propriului eu.

Reflectaţi câteva minute asupra următoarelor întrebări: care sunt modalităţile prin care depăşiţi o problemă în viaţa dumneavoastră atunci când acesta apare? Cum faceţi faţă eşecului sau succesului? Cum reuşiţi să vă schimbaţi un comportament? În sfârşit, de ce unii oameni pot să realizeze anumite lucruri pe care alţii (înzestraţi cu aceleaşi aptitudini) nu le pot realiza?Răspunsurile date pot să evidenţieze o serie întreagă de cauze. Unul dintre aceşti factori (nu singurul, dar cu certitudine dintre cei mai importanţi) care poate să contribuie la aceste răspunsuri este auto-motivarea.

Deoarece toate întrebările de mai sus (şi multe altele care nu au fost cuprinse aici) au o importanţă specială în viaţa fiecăruia dintre noi, să vedem ce înseamnă auto-motivarea. Anumiți autori observa că oamenii sunt întotdeauna activi, întotdeauna fac ceva – chiar dacă acest ceva înseamnă de fapt a visa cu ochii deschişi sau pur şi simplu a se uita la televizor. Astfel, noi suntem întotdeauna stimulaţi, ”îndemnați” să facem ceva, atât de lumea din jurul nostru, cât şi de gândurile şi nevoile interne (pentru că pentru Bolles, noi dovedim un „comportament” în cel puţin una dintre situaţiile următoare: (1) răspundem unor stimuli externi (ceva din exterior ne determină să acționăm); sau (2) în momentul în care dezvoltăm noi înşine un curs al acţiunii). Atunci, se pune întrebarea: ce ne motivează? Bolles afirmă că ne auto-motivăm.

Ce ne auto-motivează?

Sunt multe elemente care ne auto-motivează. Un auto-motivator puternic este succesul. Astfel, dacă o persoană observă că are succes aplicând o strategie sau alta de viaţă, ea va tinde să folosească şi în continuare tipul de strategie respectivă; mai mult, se observă în practică faptul că într-o dezbatere cei care „câştigă” tind să îşi schimbe atitudinile în direcţia punctului de vedere pe care l-au apărat; la polul opus, cei care „pierd” tind la rândul lor să-şi schimbe atitudinile, dar de data aceasta schimbarea se face în direcţie opusă celei care a constituit aria proprie de argumentare în dezbatere. Hildum şi Brown (apud Petty, Cacioppo, 1996) au iniţiat un experiment care a condus la concluzii care au tins să confirme o astfel de afirmaţie; astfel, ei au telefonat studenţilor de la Universitatea Harvard cerându-le să-şi exprime atitudinea în raport cu sistemul educaţional al respectivei instituţii de învăţământ. La jumătate dintre studenţi experimentatorul spunea „bine” ori „mm-hmmm” ori de câte ori studenţii apreciau pozitiv sistemul educaţional respectiv. Pentru cealaltă jumătate dintre studenţi experimentatorul oferea aceleaşi comentarii verbale ori de câte ori aceştia criticau sistemul educaţional al Universităţii. Cei doi autori au observat că studenţii din prima categorie au făcut mai multe comentarii pozitive decât cei din cea de-a doua. Prin urmare, putem observa că influenţa externă poate fi un indicator substanţial pentru dezvoltarea atitudinii de automotivare.

Se cuvine să subliniem că nu doar influenţele externe modelează modul în care ne motivăm, ci şi propriul mod de a vedea lucrurile are acest efect. Am arătat dejaimportanţa succesului în auto-motivare. Se cuvine să remarcăm o altă arie de acţiune a acestuia: astfel, succesul poate reprezenta un indicator al unei stime de sine mai puternice ori dimpotrivă mai scăzute. Stima de sine poate fi definită drept „sentimentul propriei valori” (Coleman, Glaros). Astfel, confirmarea externă (laude, premii, importanţa a lucrului bine realizat) oferă unei persoane credinţa că ceea ce face este bine şi poate să continue (sau că poate mai mult). Persoanele cu stimă de sine mai scăzută au mai puţină încredere în sine, se văd pe ei înşişi mai puţini capabili şi sunt, în genere, cu o stare mai puţin pozitivă decât cei cu stimă de sine înaltă. Oamenii care au o stimă de sine scăzută, sunt mai deschişi la diferite influenţe venite din exterior; pe de altă parte, stima de sine poate fi susţinută de un interes mai mare pentru evenimente ce se petrec în afara sinelui, ceea ce trimite la ideea că persoanele cu o stimă de sine mai redusă tind să fie mai puţin implicative şi deschise spre învăţare. De altfel, stima de sine se află într-o legătură strânsă cu sentimentul adecvării şi al competenţei: este greu să menţii un nivel înalt de stimă de sine dacă te simţi incompetent şi inadecvat.

Concluzia pe care o putem desprinde din aceste rânduri este că, dacă persoanele cu stimă de sine mai scăzută sunt mai puţin implicative şi mai puţin deschise spre învăţare, acest lucru poate probabil să conducă spre şi mai puţine succese şi recompense sociale (este un fel de teorie a bulgărului de zăpadă deoarece, astfel, stima de sine va scădea şi mai mult aducând cu sine şi mai puţină implicare şi deschidere spre nou şi tot aşa).

Încercați fiecare dintre dvs. să realizați un plan prin care să reușiți ceea ce vă propuneți, analizând stima de sine pe care o dețineți, analizându-vă mai mult succesele avute și ajutându-vă de conștientizarea elementelor pe care le-ați făcut greșit atunci când nu ați avut succes.

[ Articol citit de: 311 persoane ]

Georgeta Pânişoară
Doctor în psihologie, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București, a scris 9 volume și multe studii în reviste de specialitate și coordonează colecția Psihologia copilului & Parenting la Polirom.

Lasă un răspuns