Atunci când dezordinea este bună…

Psihologia Copilului, Relația cu copilul/elevul

De multe ori am văzut stresul din ochii părintelui când cel mic nu își face curat în cameră, în dulap etc. dezordineaOrdinea este importantă, știm cu toții acest lucru. Dar unele cercetări au demonstrat că și dezordinea are importanța ei. De pildă, studiile conduse de către psihologul Kathleen Vohs de la Universitatea din Minnesota au demonstrat că subiecții care trebuiau să lucreze într-un birou aglomerat și dezordonat au avut mai multe idei originale prin comparație cu alte persoane repartizate într-un birou ordonat. Dacă ne gândim bine, poate că nu este așa de rău să îl lăsăm pe cel mic să aibă un pic de dezordine în cameră. Ce ziceți?

Dar cum putem să facem asta fără să perturbăm echilibrul de dezvoltare al celui mic? Cum să îl lăsăm să fie și ordonat și dezordonat în același timp? Nu există riscul să apară o stare de confuzie, de stres, de dezorientare?

Pentru a elimina un astfel de posibil risc vă propunem două modalități:

  • Ziua de dezordine. Este o zi în care fiecare dintre cei din familie se bucură de puțină dezordine, dar pentru copil este clar că respectiva stare de lucruri este temporară, de a doua zi ordinea o să revină în viața lui. În ziua respectivă puteți face și un pic de mizerie, să decupați din reviste imagini pe care să le lipiți pe un poster spre exemplu și să îi spuneți copilului „curat o să facem mâine, astăzi lăsăm așa!”. O să fie – în orice caz – o zi distractivă.
  • Colțul de dezordine. Este un colț în camera lui în care lucrurile nu o să fie puse niciodată la locul lor, unde jucăriile pot să stea unele peste altele (într-o grămadă dezordonată) etc. Când copilul vrea el poate să se ducă să se joace în colțul respectiv, dar tot restul camerei trebuie să fie curat și ordonat.

Și nu uitați, dincolo de creativitate dezordinea poate să conducă și la relaxare, plăcerea de a te juca fără griji și de a te bucura de viață.

[ Articol citit de: 6 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns