Ascultarea activă (3): ce trebuie să facă părintele sau profesorul

Ascultarea activă, Copil de succes - bune practici

În acest al treilea articol evidențiem câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le facă unascultarea empatica părinte sau profesor.

În primul rând este necesar să vedem ce tipuri de ascultare folosim. Literatura de specialitate pune în evidență o întreagă tipologie. Atunci când ascultăm noi ascultăm ca să înţelegem, ascultăm ca să reţinem, ascultăm ca să analizăm şi să evaluăm conţinutul, ascultăm ca să dezvoltăm relaţii (ascultarea empatică) etc. De exemplu, atunci când îi explicăm copilului un lucru nou pentru el ne așteptăm să și rețină ceea ce am spus. O să fim mirați când o să observăm că el nu a reținut foarte multe informații și ne vom supăra pe el. Poate că vom avea o altă atitutdine dacă o să luăm în calcul faptul că în fața unui subiect nou fiecare dintre noi se centrează pe o ascultare pentru a înțelege (și nu pentru a reține). Dacă copilul încearcă să rețină volumul de informații care vine ca o cascadă peste el nu o să facă decât să folosească memorarea mecanică și informațiile se vor memora pe un termen scurt într-un proces în mare măsură inutil.

Și încă un aspect important: îi cerem copilului să asculte, dar noi, adulții, facem și noi ceea ce îi solicităm lui? Astăzi ne axăm pe un tip de ascultare pe care de multe ori o omitem din poziția de părinte sau profesor: ascultarea empatică.

Empatia presupune să te pui în „papucii” celuilalt, să vezi viața cu ochii celuilalt, să înțelegi și să accepți. Pornind de la experimentul Hawthorne, pot să fie stabilite un set de reguli trebuie pe care ar trebui să le respectăm fiecare dintre noi (apud McLeod, 2007):

1. Adultul (părinte sau cadru didactic) ştie să vorbească. El trebuie să înveţe şi să asculte;

2. Ascultarea trebuie să surprindă trei aspecte: (1) ceea ce copilul vrea să spună; (2) ceea ce copilul nu vrea să spună; şi (3) ceea ce copilul nu va spune fără sprijin din partea adultului (părinte sau profesor);

3. Adultul trebuie să fie atent la sentimentele din spatele cuvintelor, să nu se „blocheze” în cuvinte; el trebuie să înveţe nu numai să recunoască sentimentele, ci să știe să le accepte;

4. Adultul (fie el părinte ori profesor) trebuie să ajute copilul să ia propriile decizii şi nu să ia el deciziile pentru acesta;

5. Educatorul trebuie să încerce să înţeleagă copilul din punctul de vedere al acestuia; uneori nu este suficient să te pui în papucii copilului (sau chiar nu este posibil). Sunt momente în care adultul nu trebuie să se pună pe sine în locul copilului, ci să-l ajute pe acesta să se pună în proprii „papuci”;

6. În postura sa de educator, atât părintele cât și profesorul are propriile sentimente pe care nu trebuie să le ascundă şi nici să le „îngroape” adânc în sine; el trebuie să îşi recunoască propriile afecte referitor la copil şi să le accepte încercând să identifice calea cea mai bună prin care acestea vor influenţa relaţia sa cu acesta. Acest lucru este important pentru că, oricum, aceste sentimente îşi vor pune amprenta pe interrelaţionările adult-copil. Să ne gândim la cazul unui profesor cu prejudecăţi etnice care are în clasă un elev care se încadrează în aceste prejudecăţi. Dacă nu o să își recunoască sentimentele, acest lucru nu înseamnă că prejudecățile dispar, ci ele vor apărea sub altă formă și vor produce conflicte și un climat stresant în relația dintre cei doi.

Și nu în ultimă instanță este important să îi arătați copilului că îl iubiți, că îl ascultați, îl prețuiți. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să omiteți fermitatea: puteți să dați dovadă și de fermitate și de iubire față de cel mic în același timp.

 

[ Articol citit de: 74 persoane ]

One thought on “Ascultarea activă (3): ce trebuie să facă părintele sau profesorul

Lasă un răspuns