Ascultarea activă (IV): Tipuri de ascultare

Ascultarea activă, Metode educationale

Am ajuns acum la articolul numărul 4 (și ultimul) despre ascultarea activă. Am văzut care sunt barierele, ce putem face ca să optimizăm ascultarea; se pune însă o întrebare: există un singur tip de ascultare sau sunt mai multe? Să ne gândim împreună la un exemplu simplu: tuturor ni s-a întâmplat să ajungem în prezența unui vorbitor minunat. L-am, ascultat, sorbind fiecare cuvânt, atenția noastră a fost una maximă. Cu toate acestea, la scurt timp după ce ne-am despărțit de persoana respectivă și ne-am întâlnit cu o alta căreia dorim să-i povestim ceea ce am auzit, ne dăm seama că nu ne aducem aminte prea multe lucruri. Totuși, am fost atenți, nu este așa? Atunci cum se poate una ca asta?

Explicația este mai aproape decât credeam, este vorba despre tipul de ascultare pe care l-am utilizat. Când ne aflăm în fața unui mesaj nou folosim o ascultare pentru a înțelege (în timp ce ascultarea pentru a reține este la cote mult mai scăzute). Vrem să înțelegem ce vrea vorbitorul să ne spună, dar nu reținem prea multe.

Iată că sunt mai multe tipuri de ascultare. Literatura de specialitate vorbește de cel puțin trei tipuri principale:

–   ascultăm ca să înţelegem;

–   ascultăm ca să reţinem;

–   ascultăm ca să dezvoltăm relații (ascultarea empatică).

În ceea ce ne privește la aceste tipuri identificate de către Gamble şi Gamble vom mai adăuga una (foarte utilizată de către copii și tineri):

–   ascultăm pentru divertisment.

Când ascultăm pentru a înțelege, ne focalizăm pe conceptele centrale; astfel, căutăm să evidențiem cuvintele‑cheie și frazele care ne ajută să sumarizăm cu acuratețe conceptele care au fost identificate (cei doi autori dau exemplul dentistului care, atunci când tratează un dinte, nu este necesar să extragă toți dinții pentru a face acest lucru).

Când ascultăm pentru a reţine informaţii, putem folosi una dintre cele trei tehnici pe care autorii ni le recomandă: repetarea, parafrazarea (folosirea propriilor noastre cuvinte) şi vizualizarea (subliniem din nou că ascultarea pentru reţinerea informaţiilor presupune, în prealabil, ascultarea pentru a înţelege; în caz contrar, reţinerea este îngreunată de vastitatea informaţională propusă de către emiţător, este mecanică şi neproductivă).

Ascultarea empatică presupune interrelaţionarea cu o persoană aflată în dificultate (de exemplu un copil care îi povestește părintelui o scenă jenantă care i s-a întâmplat la școală) Pentru a putea să puneți în practică o ascultare empatică eficientă este util să urmăriți trei pași:

–   tentativa de a clarifica lucrurile (cu o formulare introductivă din partea părintelui tipul „Dacă nu greşesc..”);

–   repetarea ideii de bază emise de către copil de către părinte cu propriile cuvinte;

–   controlarea şi parafrazarea sentimentelor celuilalt ( Părintele verifică dacă a înțeles bine problema prin formulări care încep cu „Este corect…”).

Când ascultăm pentru divertisment, încercăm, să aflăm informaţii care nu ne interesează prin valoarea lor de adevăr sau fals, ci care ne oferă confortul unei detensionări şi relaxări. Părinții de obicei se tem și blamează acest tip de ascultare (îndeosebi când ea este practicată de către adolescenți), dar trebuie să avem în vedere faptul că o anumită dorință de a asculta pentru divertisment este prezentă și în cadrul celorlalte tipuri (de exemplu reținem mai ușor lucrurile amuzante decât pe cele plictisitoare).

[ Articol citit de: 494 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns