Ascultarea activă (I)

Ascultarea activă, Metode educationale

Ascultarea reprezintă un element forte în construirea unui profil de succes la un om. Copilul nostru trebuie să învețe cum să asculte și să afle beneficiile ascultării în momentul în care ceea ce aude nu-i face plăcere. Este similar cu o mâncare sănătoasă (dar mai puțin plăcută la gust) și o bucată mare de ciocolată. Pentru orice copil este ușor să mănânce ciocolata (nu trebuie convins în acest sens!). Însă ca să mănânce ceva care are un gust neplăcut (dar care îi face bine), aici avem adevărata provocare. Așa stau lucrurile și în cazul ascultării: cum îl facem pe copil să asculte atunci când mesajul transmis nu este atractiv, când îl plictisește (mai precis cum îl învățăm să asculte).

Dar pentru început să vedem cu ce avem de a face. David Berlo observă că este foarte important să gândim lucrurile în echilibru: astfel, degeaba îl învățăm pe copil să vorbească bine în public dacă nu îl învățăm și să asculte. Nu am face decât jumătate din pașii spre drumul educației sale.

Iar în calea unei ascultări eficiente stau o mulțime de bariere. Denis McQuail (1999) observă trei dintre acestea; astfel, unele mesaje pot să fie:

  • transmise fără să fie receptate (mulți părinți se confruntă cu o astfel de problemă, copilul este concentrat pe altceva – spre exemplu privește la televizor și nu aude chemarea la masă a mamei);
  • incorect receptate şi decodificate (părintele vrea să spună ceva și copilul înțelege complet altceva);
  • pot fi receptate fără ca acestea să fi fost transmise (este o altă barieră de ascultare – de exemplu faptul că părintele este grăbit pentru a pleca la serviciu și are un ton mai ferm poate să fie interpretat de către copil că tata/mama sunt supărați pe el).

Raymond S. Ross şi Mark G. Ross (1986) au adăugat și ei câteva bariere:

  • unele mesaje pot să le distorsioneze pe celelalte (de exemplu, dacă am spus un lucru bun, starea pozitivă generată de acesta aduce cu sine și ascultarea a ceea ce urmează cu mai multă plăcere)
  • emoţiile cu care receptăm un mesaj.  Hodgson (2006) evidențiază faptul că nu trebuie să lăsăm emoțiile să distorsioneze ceea ce auzim. Autoarea dă exemplul unui candidat pentru un interviu de angajare care, întrebat dacă are lipsuri a înțeles (datorită faptului că era foarte emoționat) că fusese întrebat dacă are martori. A urmat o discuție în care confuzia era cuvântul de ordine, candidatul înșirând un lung șir de nume de persoane. Confuzia creată de emoțiile receptorului a fost la un pas să-l facă să piardă o slujbă bună. Iată de ce trebuie să îl învățăm pe copil să se relaxeze, să respire adânc și să își controleze emoțiile (lucru care îl va ajuta atât la examenele de la școală cât și – mai târziu – la examenele vieții).

În final, un sfat pentru părinți: Myers (1990) pune punctul pe “i” atunci când afirmă că – mintea oamenilor nu este o tablă nescrisă în care emiţătorul poate să scrie ce vrea; ceea ce gândesc oamenii în răspunsul pe care îl oferă mesajului este crucial. Mai precis, simplu fapt că i-am explicat pe larg un lucru copilului nu înseamnă că el a înțeles exact tot ceea ce am vrut să spunem (există un filtru; similar cu situația în care ne punem – într-o zi noroasă – niște ochelari cu lentilă galbenă și o să credem că este soare!)

[ Articol citit de: 97 persoane ]

Lasă un răspuns